credius.ro

Toamna lui 2008 a consemnat dezastrul de pe piata de leasing

3 martie 2009

Leasingul pare a fi cel mai afectat domeniu din cauza crizei financiare ce a debutat in octombrie 2008. Alaturi de reducerea valorii finantarilor de leasing, industria de profil sufera si din cauza faptului ca din ce in ce mai multi clienti nu-si mai pot achita ratele. Reprezentantii companiilor de leasing se arata tot mai pesimisti fata de evolutia viitoare a pietei, Asociatia Societatilor Financiare - ALB Romania prognozand o scadere intre 20 si 30% a volumului total al finantarilor in leasing pentru anul acesta. 2009 ar putea fi practic al doilea an consecutiv de declin al pietei romanesti de leasing, dupa scaderea din 2008 de 2,6%, pana la 4,817 miliarde euro.

"In 2009 va trebui sa o luam de la inceput", sustin oficialii industriei. Ingrijorator este faptul ca dinamica business-ului consemnata in 2008 de la trimestru la trimestru arata o diminuare de 12% a volumului finantarilor de leasing in perioada iulie-septembrie fata de trimestrul anterior, pusa pe seama taxei de poluare pentru masini. Ultimul trimestru a fost insa cu adevarat devastator pentru societatile de leasing, afacerile prabusindu-se cu 60%. "Impactul crizei financiare a dublat, in intervalul octombrie - decembrie 2009, implicatiile negative pe care le-a avut noua taxa auto in vara anului 2008 asupra pietei leasingului", a subliniat secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania, Adriana Ahciarliu. Domnia sa a atras atentia ca nici aceste prime luni din 2009 nu arata o imbunatatire a situatiei de pe piata de leasing. "Inceputul anului 2009 nu este promitator", a mentionat Adriana Ahciarliu.

Asociatia Societatilor Financiare - ALB estimeaza ca leasingul auto va avea in 2009 o pondere de 75% in totalul pietei, in timp ce finantarile pentru echipamente vor reprezenta 21%, iar leasingul imobiliar va avea o cota de 4% din totalul pietei. "Desi acest an va fi unul afectat de situatia economica actuala si vom inregistra o scadere de 20-30% a pietei de leasing, voi ramane optimist. Avem sectoare care pot beneficia de aceasta situatie, respectiv sectorul de real estate comercial, pentru care putem propune solutii de sale and lease-back (clientul vinde si reinchiriaza bunul imobiliar de la compania de leasing pentru a-si pastra lichiditatile - n.r.), astfel incat activitatea de leasing poate aduce finantarea necesara pentru produse", a declarat, la randul sau , presedintele Asociatiei, Jean-Claude Boloux.

Domnia sa si-a exprimat speranta ca statul se va folosi de aceasta perioada pentru a lansa niste proiecte publice in domeniul constructiilor, pentru care sa angajeze muncitori romani, astfel incat sectorul constructiilor sa se mentina la un nivel cat de cat stabil. In ceea ce priveste posibilitatea companiilor de leasing care-si vor mai putea reinnoi liniile de refinantare, Boloux a aratat ca firmele afiliate bancilor nu vor avea probleme in aceasta privinta, intrucat se vor finanta in continuare de la bancile-mama, insa companiile independente ar putea avea de suferit si sa ajunga in imposibilitatea de a mai atrage fonduri, afectand astfel piata de leasing in ansamblu.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro