credius.ro

24pay oferă de acum utilizatorilor aplicaţiei opţiuni de reîncărcare electronică internaţională, aducând în România serviciile companiei Prepay Nation

3 mai 2024

Aplicația 24pay extinde segmentul serviciilor de încărcare electronică, oferind utilizatorilor posibilitatea de reîncărcare a cartelelor telefonice din orice țară, datorită unui nou parteneriat încheiat între 24pay și Prepay Nation. Noul partener este un jucător B2B de top la nivel global, ce facilitează clienților accesul la produse preplătite pentru reîncărcări mobile și de date, prin intermediul unei rețele de parteneri disponibilă în peste 150 de ţări şi aproximativ 600 de operatori de telefonie mobilă.
Serviciul se adresează în special diasporei prezente în România, în continuă creştere în ultimii ani. Astfel, cetățenilor din Nepal, Sri Lanka, Turcia, Ucraina, Moldova și din alte țări, care locuiesc pe teritoriul României, le este mult mai ușor să fie conectați în permanență cu cei dragi de acasă, putând să le reîncarce acestora cartelele telefonice de la distanță şi să-şi alimenteze, totodată, propriul credit.
Pentru reîncărcarea electronică internațională, utilizatorii trebuie să urmeze câțiva pași simpli, direct în 24pay: accesează secțiunea “Încărcare internațională” din aplicație, introduc numărul de telefon, selectează operatorul, produsul dorit şi efectuează plata. Tranzacțiile de reîncărcare telefonică internațională în 24pay se fac în timp real, foarte rapid, nu implică niciun comision, plățile procesate fiind securizate.
“24pay simplifică nu doar plăţile, ci şi comunicarea dintre oameni, acum şi în afara graniţelor ţării. Parteneriatul cu Prepay Nation marchează o dublă reuşită în implementarea strategiei noastre: suntem mândri să aducem pe plan local un jucător de top la nivel global şi, în acelaşi timp, bucuroşi să putem răspunde nevoilor unui segment de public în creştere, diaspora prezentă în România”, a declarat Utku Ogrendil, CEO 24pay şi PayPoint România.
"Suntem încântaţi să ne unim forţele cu 24pay pentru a aduce serviciile noastre de telefonie mobilă internaţională în România. Prepay Nation s-a străduit întotdeauna să îmbunătățească comunicarea și să faciliteze tranzacții simple și rapide în întreaga lume. Acest parteneriat reprezintă o piatră de hotar majoră în călătoria noastră, pe măsură ce ne extindem serviciile pe noi piețe și răspundem cerințelor în creştere ale consumatorilor”, a declarat Paolo Montessori, CEO al Prepay Nation.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro