credius.ro

Rezumatul rezultatelor Alpha Bank Romania pentru semestrul 1 al anului 2023

9 august 2023

Intr-un context economic cu provocari multiple, Alpha Bank Romania a ramas acelasi partener de incredere al clientilor sai si al economiei romanesti, consolidandu-si in acelasi timp pozitia pe piata:

Portofoliul de credite a inregistrat un avans de 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut, crestere sustinuta in special de finantarea persoanelor juridice – atat companii mari, cat si IMM-uri;
Pe baza unei activitati comerciale puternice si a unei gestionari eficiente a riscurilor, profitul net a ajuns la 23 milioane de euro;
Rezultatele financiare au fost insotite de mentinerea unor niveluri de capitalizare si lichiditate ridicate, semnificativ peste limitele impuse de reglementari, reiterand astfel profilul solid al bancii.

In primul semestru al anului, Alpha Bank Romania a desfasurat o activitate comerciala puternica, impulsionata de cresterea creditarii IMM-urilor si de activitatea din zona companiilor mari.

Cu o echipa de corporate banking experimentata, banca pune la dispozitia clientilor sai produse si servicii complexe, create in functie de specificul domeniului de activitate al companiilor. Astfel, Alpha Bank Romania si-a consolidat pozitia pe piata creditelor sindicalizate si a finantarilor structurate, intensificand activitatea pe cele doua segmente. Stocul de credite acordate companiilor mari a inregistrat un avans anual de 18%, cu accent crescut pe finantarea proiectelor sustenabile.

Alpha Bank Romania a continuat sa participe activ la toate programele derulate de Guvernul Romaniei destinate dezvoltarii mediului de afaceri: IMM Invest, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest, Innovation, Femeia Manager si Start-Up Nation.

De asemenea, Alpha Bank Romania ofera fermierilor finantari pe baza subventiilor de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), in cadrul Schemei de plata unica pe suprafata (SAPS).

Volumul creditelor noi acordate IMM-urilor in semestrul 1 al anului 2023 a inregistrat o crestere de 39% fata de aceeasi perioada a anului trecut, marcand cea mai buna performanta din ultimii 12 ani.

In luna mai, pentru a sustine mediul antreprenorial local si pentru diversificarea portofoliului de produse existent, Alpha Bank Romania a lansat un nou produs de creditare dedicat IMM-urilor - Creditul pentru nevoi generale de afaceri, pentru accesarea caruia nu sunt necesare documente justificative.

In zona solutiilor de plata pentru comercianti, banca si-a consolidat pozitia de jucator de top, volumul platilor procesate prin solutiile de tip POS, Tap to Phone si e-commerce atingand un nivel istoric, in crestere cu 29% fata de aceeasi perioada a anului precedent. 

Alpha Bank Romania a continuat sa investeasca in transformarea digitala, atat pentru a oferi o experienta digitala superioara clientilor, cat si pentru automatizarea si digitalizarea proceselor interne. Astfel, clientii persoane fizice isi pot deschide cont la Alpha Bank Romania 100% online, fara video-interviu, prin intermediul platformei de digital onboarding. Platforma tehnica ce sustine intregul proces integreaza cele mai avansate tehnologii privind identificarea persoanelor la distanta cu ajutorul elementelor biometrice, iar contul poate fi deschis oricand, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana.

In luna iunie, Alpha Bank Romania a lansat, impreuna cu Groupama, o versiune extinsa pentru asigurarea de calatorie ”Travel all Seasons”, produsul oferind suport medical la distanta, prin serviciul de telemedicina IntreabaMedic. Noua varianta a asigurarii aduce extinderi in acoperirea riscurilor aferente practicarii sporturilor de sezon si acoperiri valabile inclusiv pentru calatoriile pe teritoriul Romaniei. Totodata, au fost extinse beneficiile pentru membrii familiei asiguratului, acestia putandu-se bucura de acoperirile alese, chiar daca nu calatoresc impreuna.

De asemenea, au fost deschise sase noi centre Gold in Bucuresti, Galati, Bacau, Ramnicu Valcea si Constanta, reteaua dedicata membrilor Alpha Gold Personal Banking ajungand la 28 de centre.

Totodata, Alpha Bank Romania a continuat sa sprijine cultura si implicarea in comunitate fiind partener al Bursei de Spectacole si al Programului de Voluntariat si la cea de-a 30-a editie a Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS).  De asemenea, banca a continuat sa promoveze cresterea educatiei financiare prin implicarea intr-o serie de programe adresate mediului preuniversitar.

Rezultatele financiare

La finalul semestrului 1 al anului 2023,  portofoliul de credite al Alpha Bank in Romania a ajuns la 3,02 miliarde de euro expunere neta, marcand o crestere de 10% fata de primul semestru al anului trecut, in timp ce depozitele clientilor s-au ridicat la 3,04 miliarde de euro, in crestere cu 13,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Activele totale ale bancii au ajuns la finalul primului semestru la 4,35 miliarde euro, crescand cu 9% fata de perioada similara a anului anterior.

Profitul net a ajuns la nivelul de 23 milioane de euro, reflectand activitatea comerciala puternica si o gestionare eficienta a riscurilor.

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membra a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare si financiare din Grecia. Activitatile internationale ale Grupului se extind pe langa Romania, si in Regatul Unit, Luxemburg si Cipru.

Alpha Bank Romania este o institutie financiara aflata printre primele 10 banci din tara, cu operatiuni de banca universala. Banca sistemica, cu o prezenta nationala de aproape 30 de ani, Alpha Bank Romania ofera o gama larga de servicii si produse moderne atat pentru persoane fizice, cat si pentru IMM-uri si segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre institutiile financiare care a inovat sectorul bancar romanesc, fiind prima banca ce a lansat pe piata locala o aplicatie care transforma un dispozitiv mobil android intr-un terminal POS. Totodata, in 2019 a realizat prima emisiune de obligatiuni ipotecare din Romania, dupa ce in 2001 a fost prima banca ce a introdus in oferta sa creditele pentru locuinte.

 

Sursa: AlphaBank

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro