credius.ro

Utilizatorii 24pay se bucură de un nou beneficiu: serviciile Bileteria, de acum disponibile în aplicaţie

20 aprilie 2024

24pay îşi consolidează poziţia pe segmentul transport rutier, oferind utilizatorilor aplicaţiei posibilitatea plăţii biletelor de călătorie oferite de compania Bileteria. Noua facilitate este posibilă datorită parteneriatului încheiat cu Bileteria, principalul agregator al operatorilor privați de transport rutier din România.
Serviciul vine în completarea gamei extinse de parteneriate pe care 24pay le are în domeniul mobilităţii. Astfel, de acum, utilizatorii aplicaţiei pot achiziționa simplu şi rapid biletele oferite de operatorii privați pentru numeroase trasee interne și internaționale, inclusiv pentru transferurile către/dinspre aeroport, în principalele oraşe ale ţării şi, mai nou, pentru curse fluviale.
Achiziția biletelor de călătorie se face simplu și rapid, în doar câțiva pași, direct din 24pay: utilizatorul aplicaţiei accesează secțiunea “Transport interurban”, selectează destinația dorită, data călătoriei, tipul de călătorie, numărul de persoane, introduce numele și adresa de email și finalizează achiziția. Biletul se va transmite pe emailul utilizatorului și se va regăsi și în secțiunea “Portofofel” din cadrul aplicației. În cazul în care utilizatorul dorește să renunțe la călătorie, există posibilitatea de anulare a biletului prin apăsarea butonului “Anulează”, din secțiunea “Detalii tranzacție” (intervalul în care se poate anula biletul variază în funcție de operatorul care efectuează cursa). Plățile procesate prin 24pay sunt securizate, iar achiziția biletelor de călătorie nu implică niciun comision.
„Încă de la început, promisiunea făcută de 24pay a fost aceea de a oferi servicii tot mai diverse utilizatorilor săi, indiferent de profilul şi nevoile acestora. Iar segmentul Transport este şi va rămane unul strategic în planurile noastre de dezvoltare. Ne-am lansat ca o aplicaţie dedicată transportului public, fiind prezenţi cu serviciul de achiziţie titluri transport în 20 de oraşe şi planurile de extindere sunt ambiţioase; am accesat zona transport feroviar şi, încă de la lansarea proiectului, achiziţia biletelor de tren prin 24pay s-a dovedit un succes; am extins zona prin lansarea serviciului de plată bilete avion şi am anunţat anul trecut două alte servicii conexe transportului, RCA şi Rovinieta. Acum, prin parteneriatul cu Bileteria, le dăm utilizatorilor posibilitatea de a cumpăra şi bilete oferite de numeroşi operatorii privați, indiferent că vorbim de trasee interne, internaționale sau bilete pentru transfer aeroport”, a declarat Utku Ogrendil, CEO 24pay şi PayPoint România.
„Suntem încântaţi să colaborăm cu 24pay, oferind rezervări uşoare prin aplicaţia lor mobilă pentru călătorii confortabile şi eficiente cu autocarul, marcând un pas major în inovaţie şi satisfacţia clienţilor”, au adăugat reprezentanţii companiei Bileteria.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro