credius.ro

CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin Creditul Fermierului

20 aprilie 2024

CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea Creditului Fermierul, schemă de ajutor de stat lansată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care fermierii pot beneficia de granturi pentru subvenționarea dobânzilor la credite.

“Creditul Fermierului este funcțional, fiind îndeplinite toate procedurile legislative și toți pașii procedurali, iar CEC Bank este printre băncile care au semnat deja convențiile pentru acordarea creditelor. Banca noastră continuă tradiția de a fi un partener de încredere al fermierilor români”, a declarat Bogdan Alexandrescu, director al Direcției AGRI din CEC Bank.

Perioada de creditare este de maxim 60 luni iar beneficiarii acestui Program sunt persoanele juridice, în calitate de fermieri, care desfășoară activități în domeniul agricol vegetal/zootehnic prin Codurile CAEN 011 – 015, care cuprind cultivarea plantelor nepermanente, a plantelor din culturi permanente, a plantelor pentru înmulțire, creșterea animalelor și activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Destinația creditului este pentru finanțarea activității curente în domeniul agricol, cu excepția activităților de comerț. Valoarea facilității de credit se stabilește și va fi corelată cu necesarul de capital de lucru al firmei și în funcție de cifra de afaceri/valoarea încasărilor (în cazul PFA/IF/II).

Dobânda este standard: ROBOR 3M + 1,95 p.p.

Rata dobânzii prevăzută se suportă astfel:
 valoarea reprezentând ROBOR la 3 luni - de către bugetul de stat, prin bugetul MADR (în limita ajutorului maxim de 280.000 euro/beneficiar prevăzut de Cadrul temporar Ucraina);
 valoarea reprezentând marja (de maximum 1,95% pe an) - de către beneficiarul creditului.
Conform convenției de implementare încheiată între Bancă și FGCR, pentru beneficiarii eligibili se va estima partea din rata dobânzii reprezentând valoarea ROBOR la 3 luni, care reprezintă ajutorul de stat. Acesta se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor din Cadrul temporar Ucraina, fără a depăși echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro