credius.ro

Leasing imobiliar pentru IMM-uri

1 septembrie 2008

BCR LEASING IFN, liderul pietei de leasing din Romania, ofera leasing imobiliar intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), cu un prag minim de 100.000 euro pentru valoarea finantata si o perioada contractuala de pana la 15 ani, se arata intr-un comunicat de presa remis de societatea de leasing. BCR LEASING IFN promoveaza, in cadrul campaniei „Afacerea ta merita un spatiu mai bun”, leasingul imobiliar pentru IMM-uri, ce permite finantarea, in sistem leasing financiar clasic sau sale-and-lease-back, a constructiilor finalizate reprezentand imobile rezidentiale/apartamente, sedii sociale, hale de productie, hoteluri si pensiuni, cabinete medicale, centre comerciale, depozite, precum si a terenurilor intravilane.

„Intentia noastra este de a stimula influxul de inovatie si plus-valoare adus de IMM-uri in economia romaneasca, prin construirea unor instrumente de finantare care sa contribuie la ameliorarea mediului financiar pentru IMM-uri. Pentru majoritatea IMM-urilor, resursele proprii reprezinta, inca, principala sursa de finantare iar noi ne-am propus sa le facilitam accesul la forme moderne de finantare a investitiilor. Practic, prin decizia BCR LEASING IFN de a finanta si proiecte mici, leasingul imobiliar devine accesibil oricarei companii cu perspective de dezvoltare”, a declarat Claudiu Emanuil Stanescu, Directorul General BCR LEASING IFN.

Avansul standard necesar accesarii acestui produs este de minim 10% din valoarea bunului fara TVA, iar dobanda este negociabila, in functie de performantele companiei si de volumul finantarii solicitate. Comisionul de management, platibil o singura data, este negociabil, incepe de la 1% si poate atinge maximum 3% din valoarea finantata. BCR LEASING IFN nu aplica alte comisioane, iar valoarea reziduala este negociabila. In plus, BCR LEASING IFN propune partenerilor sai de afaceri cote de asigurare avantajoase, prin societati de asigurare agreate, precum si servicii de asistenta tehnica, juridica si fiscala legata de imobilul/terenul achizitionat. Fara formalitati excesive, firmele aplicante pot obtine o oferta preliminara in maximum 48 ore.

BCR LEASING IFN ofera, de asemenea, finantari in sistem sale-and-lease-back, cu avans zero si perioade contractuale intre 12 si 180 luni. Pentru IMM-urile care detin active imobiliare, acest tip de finantare reprezinta o solutie prin care pot beneficia de o infuzie serioasa de cash ce poate fi utilizata pentru investitii pe termen lung sau pentru capital de lucru. Ca si in cazul leasingului imobiliar clasic, clientul detine drepturile de utilizare asupra imobilului respectiv pe toata perioada contractului de leasing, dupa care redevine proprietar.

Primul dintre atuurile importante ale leasingului imobiliar pentru IMM-uri oferit de BCR LEASING IFN este flexibilitatea: companiile au posibilitatea sa negocieze termenii tranzactiei imobiliare, iar fiecare dosar de leasing se personalizeaza in functie de nevoile si profilul financiar al fiecarui client. O alta caracteristica a produsului este volumul rezonabil al documentatiei necesare, in mare parte similara celei pentru leasingul auto, la care se adauga documentele juridice aferente imobilului/ terenului. Nu in ultimul rand, leasingul imobiliar ofera companiilor un tratament fiscal avantajos. Acestea beneficiaza de deductibilitatea platilor de leasing (amortizare, dobanda, asigurare, diferente de curs valutar), de esalonarea platilor TVA de-a lungul perioadei de leasing si de scutirea de la plata TVA-ului, in situatia in care imobilul este achizitionat de la o persoana fizica.

Produsul oferit de BCR LEASING IFN asigura eliberarea resurselor financiare ale intreprinzatorilor pentru dezvoltarea altor investitii sau proiecte cu randament superior. In acelasi timp, bunurile achizitionate in leasing participa la crearea sursei de venit care contribuie la plata ratelor de leasing. Valoarea constanta a ratei de leasing permite o programare mai riguroasa a cash-flow-ului, păstrarea liniilor de credit, optimizarea bilanţului şi a principalilor indicatori economici, raspunzand nevoii de stabilitate financiara resimtite de firmele mici si mijlocii.

BCR LEASING IFN ofera in acest moment, trei tipuri de produse de leasing imobiliar: leasing financiar clasic (buy&lease), sale&lease back si leasing financiar cu finantare pe faze de executie a proiectului. In primele sase luni ale anului, BCR LEASING IFN a finantat bunuri imobiliare in valoare de aproximativ 16 milioane EUR. Valoarea totala a bunurilor finantate de companie in aceeasi perioada a fost de circa 291 milioane EUR, reflectand un ritm de crestere cu peste 65% a vanzarilor companiei fata de perioada similara a anului trecut. 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro