credius.ro

Introducem instrumente financiare de garantare a portofoliului in parteneriat cu Fondul European de Investitii

29 decembrie 2023

Continuand strategia si misiunea de a contribui semnificativ la sprijinirea mediului de afaceri local, Alpha Bank Romania a semnat in luna decembrie un parteneriat cu Fondul European de Investitii (FEI) pentru implementarea unor instrumente financiare de tipul garantiilor de portofoliu.

Cele doua produse de garantare se subscriu pilonului de instrumente financiare din cadrul PNRR si vizeaza domeniile de sustenabilitate si competitivitate, dupa cum urmeaza:

SME Sustenabilitate – cu focus pe finantari verzi, in vederea adaptarii companiilor si proceselor de afaceri la schimbarile climatice cu impact major asupra calitatii vietii, potentand utilizarea resurselor si contribuind semnificativ la obiectivul major al Uniunii Europene de atingere a neutralitatii climatice in anul 2050.
SME Competitivitate – cu focus pe stimularea potentialului de crestere si de generare de plus valoare la nivelul companiilor, prin imbunatatirea semnificativa si/sau extinderea  capacitatilor de productie.

Printre obiectivele acestui parteneriat se numara stimularea spiritului antreprenorial local,  a dezvoltarii sustenabile a companiilor mici si mijlocii, precum si incurajarea proiectelor de investitii intr-un context tot mai dinamic al pietei.

“Ne face placere sa extindem portofoliul de solutii pentru mediul de afaceri din Romania, prin parteneriatul cu FEI. Urmarim ca prin acest parteneriat sa oferim clientilor nostri toate beneficiile ce decurg din implementarea acestor produse de garantare si suntem pregatiti sa le sustinem proiectele transformationale generand valoare adaugata in economia romaneasca. Companiile au nevoie de solutii adaptate activitatilor lor, iar la Alpha Bank Romania pot beneficia de produse financiare potrivite pentru amplificarea potentialului de crestere”, a declarat Dragos Draghici, Director in cadrul Directiei IMM a Alpha Bank Romania.

 

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membra a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare si financiare din Grecia. Activitatile internationale ale Grupului se extind pe langa Romania, si in Regatul Unit, Luxemburg si Cipru.

Alpha Bank Romania este o institutie financiara aflata printre primele 10 banci din tara, cu operatiuni de banca universala. Cu o prezenta nationala de aproape 30 de ani, Alpha Bank Romania ofera o gama larga de servicii si produse moderne atat pentru persoane fizice, cat si pentru IMM-uri si segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre institutiile financiare care a inovat sectorul bancar romanesc, fiind prima banca ce a lansat pe piata locala o aplicatie care transforma un dispozitiv mobil android intr-un terminal POS. Totodata, in 2019 a realizat prima emisiune de obligatiuni ipotecare din Romania, dupa ce in 2001 a fost prima banca ce a introdus in oferta sa creditele pentru locuinte. Pentru mai multe informatii despre Alpha Bank Romania: https://www.alphabank.ro. 

 

 

Sursa: AlphaBank

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro