credius.ro

Flexibilitatea si disponibilitatea finantatorilor atrag firmele catre leasingul imobiliar

19 martie 2007

Leasingul imobiliar este un domeniu cu un potential important de crestere, fapt subliniat de specialistii in domeniu cu numeroase ocazii. Acest tip de finantare si-a dublat ponderea in volumul total al finantarilor oferite de societatile de leasing din Romania, de la 2% in 2005 la peste 4% la finalul lui 2006, iar prognoza pentru anul in curs indica mentinerea unui ritm de crestere cel putin similar. De asemenea, se remarca o imbunatatire si o diversificare a produselor.

Acest tip de finantare reprezinta o solutie foarte viabila pentru firme, prezentand importante avantaje in comparatie cu creditarea. In primul rand, este vorba de flexibilitatea tranzactiei, un real avantaj pentru client daca tinem cont de rigiditatea bancilor si a conditiilor de creditare impuse de acestea. Companiile au posibilitatea sa negocieze termenii tranzactiei imobiliare, lucru mai greu de realizat cand vine vorba de obtinerea unui credit. In acest fel, fiecare dosar de leasing se personalizeaza, in functie de nevoile si profilul financiar al fiecarui solicitant. Practic, se poate vorbi si despre o disponibilitatea mai mare a societatii de leasing in comparatie cu o institutie de credit.

„Clientii nostri beneficiaza de un produs personalizat. Putem negocia costurile, nivelul avansului si, foarte important, nivelul valorii reziduale, astfel incat sa se ajunga la cea mai buna concordanta intre componentele de cost ale proiectului si bugetul clientului, iar proiectul sa devina realitate. Toate aceste elemente conteaza foarte mult in economia unei tranzactii””, explica Claudiu Stanescu, presedintele director general BCR LEASING IFN. Compania este una dintre primele societati de leasing care au lansat acest tip de finantare, inca din 2005. Firmele pot achizitiona prin leasing financiar: hale industriale, spatii cu destinatie productiva, cladiri de birouri, centre comerciale, hoteluri si pensiuni, etc, precum si terenuri.

Flexibilitatea este numai unul dintre atuurile importante ale leasingul financiar. O alta caracteristica a acestui tip de finantare este volumul rezonabil al documentatiei necesare, semnificativ redusa fata de cea solicitata in cazul solicitarii unui credit. “Documentatia pentru un contract de leasing imobiliar este, in mare parte, similara celei pentru un leasing auto. Cu exceptia documentelor juridice aferente imobilului (n.r. act de vanzare-cumparare, extras de carte funciara etc.), nu sunt lucruri deosebite in plus. Nu solicitam clientilor nostri sa argumenteze prin studii de fezabilitate de ce este mai rentabil sa isi relocheze activitatea sau sa se extinda intr-un nou spatiu”, puncteaza oficialul BCR LEASING IFN.

Cel de-al treilea avantaj este dat de relatia societate de leasing - client, care este mult mai apropiata si deschisa. “In contextul in care BCR LEASING IFN devine proprietarul bunului, diminuandu-si astfel destul de mult riscurile, intra in sarcina noastra sa gasim acele solutii care sa fie convenabile pentru client”, a evidentiat Claudiu Stanescu.

Produsul-vedeta al leasingului imobiliar ar putea fi lease-back-ul, o varianta a leasingului imobiliar, in care clientul este proprietar al unui imobil pe care il vinde societatii de leasing si pe care il rascumpara la finele perioadei de leasing. “Acest tip de finantare a devenit foarte atractiv pentru clientii nostri, pentru simplul motiv ca, prin intermediul unui contract de sale-and-lease-back, acestia pot beneficia de o infuzie serioasa de cash care poate fi utilizata pentru investitii pe termen lung sau pentru capital de lucru, detinand pe toata perioada de leasing drepturile de utilizare asupra imobilului respectiv”, ne-a precizat Claudiu Stanescu.

Mecanismul incheierii contractului de leasing imobiliar la BCR LEASING

Clientul identifica bunul imobiliar dorit (teren si/ sau cladire finalizata);
- Clientul alcatuieste documentatia standard;
- Societatea de leasing analizeaza documentatia;
- Societatea de leasing face raportul de evaluare pentru situatia data;
- Se negociaza structura de finantare;
- Se semneaza simultan un contract de vanzare-cumparare intre societatea de leasing si proprietarul bunului, prin care societatea de leasing cumpara, la indicatia clientului, bunul imobiliar respectiv, si un contract de leasing intre societatea de leasing si clientul utilizator;
- In acest moment, societatea de leasing devine proprietar, inaintand spre utilizare clientului bunul imobiliar care a facut obiectul tranzactiei;
- Utilizatorul foloseste imobilul pe toata perioada de finantare, avand toate drepturile, mai putin dreptul de dispozitie (n.r. in cadrul perioadei de leasing se pot efectua chiar si subinchirieri ale imobilului respectiv cu acordul finantatorului, in functie de necesitatile si planurile financiare ale utilizatorului);
- Utilizatorul va plati ratele de leasing pe perioada specificata in contract, lunar sau trimestrial, dupa cum a fost negociat;
- La finalul perioadei de leasing are loc transferul de proprietate, odata cu achitarea de catre utilizator a ultimei rate si, dupa caz, a valorii reziduale stipulate in contract.

Bogdan Popescu
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro