credius.ro

Zi de sarbatoare pentru BRD

25 martie 2009

Pentru BRD, aceasta zi constituie o sarbatoare. Banca franceza aniverseaza 10 ani de la incheierea procesului de privatizare in urma caruia Societe Generale a preluat pachetul majoritar de actiuni al Bancii Romane pentru Dezvoltare. Starurile sportului romanesc - Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi - au participat alaturi de sefii BRD si Societe Generale la o conferinta de presa dedicata evenimentului. "BRD este un succes formidabil pentru Grupul Societe Generale. Banca are cea mai mare retea privata de retail banking din Romania. Ea are 2,6 milioane de clienti persoane fizice si companii, de 5 ori mai multe agentii si o cota de piata de aproape 5 ori mai mare decat in anul 1999. In cadrul diviziei internationale de retail, dezvoltarea BRD este un model pentru Grup in zona Europei Centrale si de Est", a declarat Frederic Oudea, directorul general al Societe Generale.

In cei zece ani de la privatizare, BRD a reusit sa dezvolte o structura de grup financiar care include filiale specializate in leasing (BRD Sogelease), consumer finance (BRD Finance), gestiune de active (BRD Asset Management), leasing operational (ALD Automotive Romania), fonduri de pensii (BRD Pensii), leasing IT (ECS), corporate finance (BRD Corporate Finance) sau asigurari de viata (BRD Asigurari de Viata). "Calitatea de actionar majoritar a Societe Generale a determinat o transformare importanta pentru BRD, care a devenit o banca performanta si rentabila. Datorita dinamismului comercial si angajamentului personalului sau, BRD este in masura sa-si indeplineasca misiunea de sustinere a economiei romanesti", a precizat Patrick Gelin, presedinte-director general al BRD.

Societe Generale nu va retrage bani din Romania

Societe Generale va acorda subsidiarei sale romanesti BRD lichiditati in caz de nevoie, insa nu va retrage niciun ban din Romania, a evidentiat Frederic Oudea. "Daca ii trebuie lichiditate bancii din Romania, ii vom furniza, insa nu invers. Nu am luat bani de la subsidiara pentru a finanta activitatea Societe Generale si nu vrem sa o facem. Lichiditatea grupului e in stare perfecta", a spus seful grupului francez. Domnia sa a precizat ca Societe Generale ar fi avut un angajament la fel de puternic in fata BRD, chiar si fara acordul Romaniei cu FMI. "Nu avem nicio problema sa accesam lichiditate pe piata interbancara si, in plus, exista si schema din Franta cu emisiunea de obligatiuni. Am dezvoltat un model de afaceri prin colectarea de depozite si, de asemenea, avem si un rating puternic", a mai subliniat Oudea.

Acordul cu FMI ar putea duce la scaderea dobanzilor in piata

BRD spera ca acordul cu Fondul Monetar International sa duca la scaderea dobanzilor in piata, la lei, la 10-12% pe an, prin diminuarea rezervelor minime obligatorii, a declarat si presedintele-director general al BRD. "Toate bancile din piata spera ca aceasta finantare de la FMI sa duca la scaderea dobanzilor in Romania sau scaderea rezervelor minime obligatorii. Ne trebuie o reducere a dobanzilor din piata", a spus Patrick Gelin. Oficialul BRD a adaugat ca spera ca dobanzile in piata sa ajunga la un nivel de 10-12% pe an.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro