credius.ro

Vinul ar putea echilibra balanta comerciala

8 noiembrie 2006

Romania va inregistra o crestere economica care va depasi cu cinci la suta cresterea PIB-ului in 2007. Declaratia a fost facuta de ministrului delegat pentru comert din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Iuliu Winkler, cu ocazia unei conferinte de presa cu tema: "Solutii de finantare pentru IMM-uri in perspectiva aderarii”. El a argumentat acest rezultat mentionand ca ne aflam deja la al saptelea an de crestere economica, care indica o evolutie sustenabila si, totodata, permite pastrarea unui mediu economic atractiv. In ceea ce priveste ponderea investitiilor, ministrul delegat a precizat ca aceasta va fi cu siguranta mai mare decat in 2006. Totodata, primul pas catre reducerea deficitului comercial in urmatorii doi-trei ani ar trebui sa vizeze o echilibrare a balantei intre cresterea exporturilor si cea a importurilor.

Ministrul a mai spus ca, dupa aderare, exporturile vor fi orientate catre sectoarele: IT (care a inregistrat o crestere de peste 20%, in 2006), confectii, mobila (prelucrarea inalta a lemnului) si vinurile, acestea din urma fiind produse ideale de a conduce imaginea Romaniei peste hotare. Nu a uitat sa mentioneze si alte domenii care ar putea avea potential de dezvoltare, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, si anume: industria navala, industria de utilaje energetice si de transport petrolier.

In urmatorii patru ani, intre Romania si tarile din zona mediteraneana se va dezvolta un comert liber, a aratat Winkler. La randul sau, secretarul general al Agentiei Nationale a Importatorilor si Exportatorilor din Romania (ANEIR) a precizat ca economia romaneasca ar trebui sa schimbe unele puncte, considerate a fi unele tari pana in prezent. El a recomandat ca forta de munca ieftina, considerata pana in prezent un atuu sa fie inlocuita cu o functie de nisa care sa fie bine exploatata (de exemplu, functia de design pentru industria mobilei). El a subliniat faptul ca economia romaneasca ar trebui sa se specializeze pe nise, pe ramuri cat mai exacte, in acest sens mentionand turismul rural, vinul, serviciile balneare, sectorul serviciilor (transport, cercetare, certificarea calitatii, etc).

Cu aceasta ocazie, ministrul delegat a anuntat ca in primele noua luni ale anului comertul exterior a crescut cu 20,9%. Astfel, cresterea exportului a fost de 16%, insumand 19,1 miliarde de euro, in timp ce cresterea pentru importuri a fost de 24,5%, echivalentul a 28,7 miliarde de euro. El a mai spus ca importurile de tehnologie au reprezentat 71% din totalul importurilor, in timp ce deficitul comercial, dupa primele noua luni ale anului, este de 9,6 miliarde de euro. In opinia sa, ponderea ridicata a importurilor pentru investitii si productie, indica o crestere sanatoasa a economiei. De asemenea, produsele cu un grad mediu si inalt de prelucrare urmeaza sa insumeze peste 50% din ponderea exporturilor.

De la 1 ianuarie 2007, principala strategia nationala de export se va baza pe parteneriatul public privat. Aceasta va trebui aplicata in special la nivel judetean, prin intermediul camerelor de comert, a precizat ministrul. In vederea sprijinirii dezvoltarii economice autohtone, Eximbank a propus o serie de solutii, printre care acordarea unor garantii si microgarantii pentru IMM-uri, venite in completarea garantiilor pentru accesarea unui credit mai mare. Potrivit presedintelui Eximbank, Carmen Radu, Eximbank ofera compensatii cu pana la 50% la dobanzile in lei, acordand astfel o sansa monedei nationale.

Nicoleta Margineanu
[email protected]
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro