Unul dintre creditorii Nova Bank a cerut intrarea in faliment a institutiei de credit, potrivit lui Alexandru Matei, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDSB), lichidatorul bancii. "In prezent, decizia este in curs de pronuntare. Vom vedea peste cateva zile ce se va intampla. Creditorul are de recuperat 500.000 de lei", a declarat, luni, Matei.
Creditorii Nova Bank au primit documentele pentru inscrierea la masa credala, a
continuat Matei. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a retras, in luna august, autorizatia Nova Bank, Consiliul de Administratie al bancii centrale avand in vedere incalcarea de catre institutia de credit a unor prevederi ale legii bancare, precum si a
reglementarilor proprii ale bancii. Printre motivele care au stat la baza deciziei se mai numara neaducerea la indeplinire a ordinelor emise de conducerea BNR si periclitarea credibilitatii Nova Bank, prin administrarea necorespunzatoare a fondurilor.
BNR a instituit la Nova Bank, in martie 2005, regimul de decontare speciala, pe fondul unei lichiditati scazute, cauzate de transferul unor bani in strainatate. Nova Bank este fosta Banca Unirea, al carui actionar majoritar era Banca Populara Romana.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro