UniCredit Leasing Romania a schimbat denumirea companiei in UniCredit Leasing Romania IFN si doi membri ai consiliului de administratie, potrivit unei hotarari a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) publicate in Monitorul Oficial si citata de agentia NewsIn.
Schimbarea denumirii vine ca urmare a noilor reglementari privind institutiile financiare nebancare (IFN). Actionarii au decis, ca urmare a expirarii mandatului consiliului de administratie in luna martie 2006, sa prelungeasca mandatul a patru din fostii membri si schimbarea altor doi. Astfel, actualii membri ai consiliului de administratie sunt: Melih Mengu (presedinte), Regina Prehofer (nou numita), Carlo Marini (nou numit), Matteo Cavazzoli, Catalin-Rasvan Radu si Luca Ziero, potrivit hotararii publicate in Monitorul Oficial.
Actionarul majoritar al societatii de leasing este UniCredito Italiano SpA, cu 99,99992% din capitalul social de 52,9 milioane lei (15 milioane euro).
UniCredit Leasing Romania IFN avea, la sfarsitul anului trecut, active de 180 milioane euro si a afisat un profit net de 5,2 milioane euro, arata datele publicate de companie.
Sursa: NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro