Grupul Unicredit a pregatit investitii de peste 100 milioane euro pentru Romania in urmatorii ani pentru extinderea retelei cu 300 unitati, dar ia in considerare totodata achizitia unei banci, avand in vedere scaderea preturilor, a declarat Roberto Nicastro, general manager al bancii.
"Suntem deschisi sa luam in considerare (achizitia unei banci -n. r.). Pana acum au fost mai mult discutii decat ceva concret. Dupa cum foarte bine ati observat, pretul bancilor a scazut, dar asteptarile sunt legate foarte mult de ceea ce era in trecut, astfel ca mai intai trebuie sa vedem o ajustare a acestor asteptari si abia apoi este posibil sa avem discutii mai serioase. Nu am avut nicio discutiei unu la unu. Suntem deschisi, dar deocamdata nu este nimic concret. Ne place sa crestem in Romania dar pana acum preturile au fost foarte mari", a spus Nicastro, potrivit Mediafax.
Ce declarau ficialii UniCredit depre o eventuala extindere in Romania, in decembrie 2010
Directorului executiv al UniCredit, Federico Ghizzoni, considera ca tendintele pietei bancare din Romania si, intr-o masura mai scazuta, din Bulgaria, trebuie "monitorizate atent", avand in vedere faptul ca recesiunea a afectat mai grav cele doua piete emergente.
Directorul bancii credea pe atunci ca Turcia, Polonia si Rusia sunt cele mai promitatoare piete.
Care erau planurile de extindere ale italienilor:
900 de sucursale in Europa Centrala si de Est
din care 300 in Romania
50 de sucursale in acest an
s-au lansat 11 sucursale
pana la finalul anului or fi doar 15-20
300 vor fi deschise in Turcia,
120 in Ungaria,
180 in Rusia, Bulgaria si Serbia.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro