credius.ro

Umbra FNI intuneca imaginea pensiilor private

5 iunie 2007

Cine ne garanteaza ca dupa ce vom contribui la un fond de pensii private timp de 10 – 15 ani nu vom ramane cu mana intinsa la un colt de strada? Spectrul “tepelor” financiare din anii 90 mai bantuie inca si acum in Romania. Populatia nu are nici in momentul de fata incredere in fondurile de investitii, astfel ca pensiile private sunt si ele privite cu suspiciune.

Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), a declarat in cadrul unui seminar dedicat pensiilor private ca, actuala forma a legislatiei privind domeniul pensiilor private face imposibila repetarea unor evenimente precum FNI sau Caritas. “Garantiile acestui sistem sunt date de legislatia actuala, care desi mai are anumite imperfectiuni este foarte stricta si are mecanisme prudentiale ce fac imposibile evenimente gen FNI sau Caritas”, a precizat Oancea.

Mecanismul de supraveghere a sistemului de pensii private este constituit de patru entitati, CSSPP, depozitarul – societate bancara autorizata si supravegheata de Banca Nationala a Romaniei, auditorul si fondul de garantare a contributiilor in sistemul de pensii private. Seful autoritatii de reglementare a mentionat ca deja a avut loc o intalnire cu administratorii autorizati pana in acest moment pentru a discuta detaliile privind constituirea fondului de garantare. In privinta garantiilor, Mircea Oancea a precizat ca nimeni nu poate garanta un anumit nivel al randamentului contributiilor unui participant la sistemul de pensii private. “Nimeni nu se poate angaja pe termen lung ca poate sa previzioneze evolutia economiei romanesti, cu atat mai putin a economiei mondiale”, a aratat seful CSSPP.

In ceea ce priveste Pilonul II de pensii, pentru punerea in aplicare a calendarului de implementare este foarte important ca CSSPP impreuna cu participantii la sistem sa respecte termenul de plecare si programul asumat. "Respectarea termenelor pe care si le-a asumat autoritatea de supraveghere impreuna cu participantii la sistem este cel mai important lucru pentru punerea in aplicare a sistemului de pensii private obligatorii", a subliniat Oancea.

Pana acum, au fost avizati peste 5.000 de agenti de marketing pentru pilonul III si patru agentii de brokeraj. Ca depozitari de fonduri de pensii private au fost autorizate doua banci, Banca Comerciala Romana si BRD - Groupe Societe Generale, o a treia banca fiind in curs de autorizare.

Maine, CSSPP in cadrul sedintei de consiliu ar putea aproba si trimite spre publicare norma privind contabilitatea pentru fondurile de pensii facultative (Pilonul III). “Este o norma foarte asteptata, care mai necesita avizul Ministerului de Finate”, a declarat, marti, presedintele institutiei.

Campania publica de informare se afla in stadiul final si va fi demarata in luna iulie. Ea se va desfasura pe parcursul unui an prin intermediul televiziunii publice. O alta solutie ar fi distribuirea prin intermediul Postei Romane a unor materiale de informare.

Cosmin Meleaca

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro