credius.ro

Tot mai multi clienti ajung sa aiba restante la doua sau mai multe banci

10 aprilie 2008

Valoarea medie a restantelor inregistrate la creditele bancare a urcat la 700 de euro, iar tot mai multi clienti ajung sa intarzie cu rambursarea ratelor la doua sau chiar mai multe banci, susutine George Kovacs, director general al EOS KSI Romania, unul dintre cei mai mari recuperatori de creante de pe piata locala.

Compania a recuperat anul trecut creante in valoare de 47 de milioane de euro, o treime din afaceri venind din zona bancara, in conditiile in care colaboreaza cu noua din cele mai mari zece banci de pe piata.

"Valoarea medie a restantei la credite este de peste 700 de euro in Romania, in crestere in ultimul timp. A crescut de asemenea incidenta datoriilor duble sau triple, mai exact numarul persoanelor care au datorii la doua sau mai multe banci", spune Kovaci.

Cea mai mare suma recuperata de EOS KSI Romania de la o persoana fizica a fost de 15.000 euro, in timp ce pe segmentul persoanelor juridice, restanta urca pana la aproximativ 500.000 euro.

"In prezent sunt externalizate restantele aferente cardurilor de credit, limitelor de credit si imprumuturi personale. Bancile nu externalizeaza inca activitatea de recuperare a datoriilor la creditele ipotecare pentru ca volumul acestor finantari este destul de redus", a mai mentionat Kovacs.
ZF

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro