credius.ro

Studiu: Bancile pierd clienti din cauza serviciilor oferite. Afla care sunt cei mai loiali clienti

13 aprilie 2010

Bancile din Romania pierd clienti din cauza serviciilor oferite, arata un studiu realizat de Synovate. Banci precum BCR, CEC Bank, Credit Europe Bank si alte cateva, pierd cota de piata din cauza propriilor bariere, cum ar fi cozile de asteptare, localizarea inoportuna a unitatilor, numarul redus de bancomate si dobanzile ridicate la credite.

Plecata din pozitia de singura banca de economii din Romania inainte de 1990, cota de piata a CEC Bank a scazut puternic pana sub 10% in anul 2000, inregistrand un minim in jur de 4% in 2006. In ultimii trei ani banca a avut o revenire la nivelul cotei de piata, iar la finele anului trecut a depasit 6% din totalul activelor sistemului bancar.

Pe de alta parte, BCR, cea mai mare banca din piata romaneasca, a reusit sa-si mentina prima pozitie, desi a parcurs dupa privatizarea incheiata in 2006 un program de restructurare. Cota de piata dupa active a BCR a coborat anul trecut sub 20%.

Acum cateva zile, in cadrul sucursalei Credit Europe Bank dintr-un mall bucurestean,  institutia era plina "ochi" iar angajatii nu faceau fata.

Sondajul arata ca aproape jumatate dintre romani au mai putina incredere in banci si institutiile financiare decat inainte de criza globala, in timp ce doar 18% din respondenti au o opinie pozitiva despre bancile care au capital local si 34% si-au exprimat o parere pozitiva privind bancile internationale.

Totusi, consumatorii din sectorul bancar din Romania ocupa locul patru in Europa Centrala si de Est si Orientul Mijlociu in functie de loialitate, dupa cei din Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Rusia.

Astfel, 37% dintre romanii respondenti la sondaj sunt puternic loiali bancilor cu care lucreaza, iar clientii CEC Bank, ING Bank si Banca Transilvania sunt cei mai loiali din Romania.

"Intr-un mod interesant, doar 40% dintre consumatori vor sa vada salvarea sectorului bancar de catre Guvernul roman, prin utilizarea banilor contribuabililor, iar 39% din respondenti considera ca economiilor lor nu mai sunt in siguranta intr-o banca", se mai spune in studiu.

Cei mai multi consumatori din Europa Centrala si de Est si Orientul Mijlociu, inclusiv doua treimi din romani, atribuie criza financiara actuala "lacomiei" institutiilor financiare din Occident, precum si lipsei reglementarii si monitorizarii guvernamentale din statele dezvoltate.

Totodata, peste 90% dintre romani si-au exprimat opinia ca actuala criza internationala a afectat si va continua sa afecteze economia Romaniei si sectorul bancar local.

Pe de alta parte, BCR se bucura de un grad de recunoastere aproape total, avand in vedere ca numele bancii este cunoscut printre 98,6% dintre consumatori, plasandu-se marginal inaintea BRD - Groupe Societe Generale.

Cand Synovate a masurat capitalul brandului, o combinatie intre gradul de recunoastere si impactul brandului in relatia cu clientii, BCR a ocupat locul intai, cu un capital usor mai mare decat al BRD - Groupe Societe Generale si aproape dublu fata de bancile care s-au plasat pe locurile trei si patru, respectiv Raiffeisen Bank si ING Bank.

"Brandurile BCR si BRD sunt puternic legate de acoperirea nationala si structurile operationale solide. ING Bank este puternic asociata cu o abordare sustinuta de personal si centrata pe clienti, in timp ce Raiffeisen Bank, Allianz si Alpha Bank sunt legate de prezenta pe plan international si de flexibilitatea de a se adapta nevoilor consumatorilor", potrivit studiului citat.

Studiul Synovate a fost realizat, in perioada octombrie - decembrie 2009, pe un esantion reprezentativ de 1.000 clienti din sectorul bancar in fiecare din cele 13 tari incluse in studiu - Rusia, Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Cehia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Romania, Turcia, EAU s Arabia Saudita. Studiul a acoperit 29 de banci internationale, 211 institutii locale si 13.000 de clienti ai bancilor.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro