credius.ro

Situatia devine alarmanta pentru banci: numarul clientilor nemultumiti creste vertiginos

21 septembrie 2010

Numarul clientilor nemultumiti ai bancilor care fac parte din grupuri pe internet a trecut de 12.000 si continua sa creasca, insa acestia reprezinta deocamdata doar 0,28% din totalul persoanelor care au credite. Ieri a expirat termenul de 90 de zile pana la care bancile au fost obligate sa puna in practica OUG 50/2010 privind creditele acordate populatiei si sa instiinteze clientii cu privire la alinierea contractelor vechi la noile reglementari. Potrivit interpretarilor bancherilor, actele aditionale la contracte mai pot fi semnate sau refuzate pe parcursul a inca doua saptamani.

Mii de clienti s-au hotarat deja sa dea in judecata bancile, considerand ca acestea incalca prevederile OUG 50/2010, dar si unele reglementari mai vechi, si solicita de exemplu rambursarea comisionului de risc perceput pe perioada desfasurarii creditului, a banilor primiti de banca in urma modificarii abuzive a dobanzilor sau ca urmare a calcularii in mod gresit a dobanzii.

De exemplu, avocatul Gheorghe Piperea a semnat deja contracte de asistenta juridica cu 500 de clienti ai Volksbank si 530 de clienti ai BCR. "In cazul celor doua banci exista intentia de a declansa procese, in care sa ii reprezint eu sau alte case de avocatura, manifestata din partea a 3.700 de clienti Volksbank si 1.000 de clienti ai BCR. in plus, exista circa 200 de clienti ai Raiffeisen care sunt pe punctul de a semna contracte cu mine", a spus Piperea. Si avocatul Marius-Vicentiu Coltuc a afirmat ca a semnat deja contracte pentru a reprezenta circa 500 de clienti ai OTP Bank, Volksbank si BCR, si anticipeaza ca aproape toate persoanele care au refuzat semnarea actelor aditionale la contracte vor decide sa dea in judecata institutiile de credit.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat, saptamana trecuta, ca bancile prefera sa mearga in instanta decat sa ofere dobanzi la creditele vechi cel mult egale cu ratele la imprumuturile noi pentru ca anticipeaza un numar relativ mic de clienti care se vor adresa justitiei. In prezent, clienti ai 16 banci - Volksbank, BCR, Bancpost, BRD, Alpha Bank, OTP Bank, Raiffeisen, Banca Transilvania, Banca Romaneasca, Piraeus Bank, RBS Bank Romania, Credit Europe Bank, ING, CEC Bank, Millennium Bank si UniCredit tiriac Bank - s-au organizat in grupuri pe yahoo pentru a fi mai bine informati cu privire la problemele pe care le intampina cu banca si despre cum sa negocieze cu institutia, dar si pentru a putea sa declanseze procese colective impotriva bancilor.

Avocatii sfatuiesc persoanele care au credite sa mearga la sucursalele de unde au contractat imprumuturile pentru a cere actele aditionale, chiar daca nu le semneaza, intrucat fara aceste documente nu vor putea sa faca sesizari la ANPC si nici sa introduca plangeri in instanta. Potrivit datelor BNR, aproximativ 4,5 milioane de persoane au cel putin un credit, depasind numarul total de salariati. Ordonanta 50 vizeaza aproape 8 milioane de contracte de credit. Grupurile pe internet infiintate de clientii bancilor reuneau luni 12.580 de persoane si cresc continuu. In dimineata zilei de luni, inca aproximativ 70 de persoane au devenit membri ai acestor grupuri.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro