Singurele credite pe care le mai vand bancile sunt cele de consum

Singurele credite pe care le mai vand bancile sunt cele de consum

Scaderea preturilor si incertitudinile de pe piata imobiliara din aceasta perioada au dus aproape la sistarea acordarii de credite ipotecare. Marea majoritate a imprumuturilor acordate de banci persoanelor fizice sunt fara garantii, iar o parte din banci chiar au oprit temporar acordarea de credite. Potrivit datelor brokerului de credite Kiwi Finance, doar jumatate din bancile

Scaderea preturilor si incertitudinile de pe piata imobiliara din aceasta perioada au dus aproape la sistarea acordarii de credite ipotecare. Marea majoritate a imprumuturilor acordate de banci persoanelor fizice sunt fara garantii, iar o parte din banci chiar au oprit temporar acordarea de credite. Potrivit datelor brokerului de credite Kiwi Finance, doar jumatate din bancile partenere ale companiei mai acorda in prezent finantari, iar majoritatea sunt imprumuturi negarantate. Astfel, daca imprumuturile fara garantii reprezentau doar 46% din finantarile intermediate de companiei in prima jumatate a anului, in a doua parte a anului ponderea acestora a crescut pana la 90%.

"Creditele ipotecare sunt mai greu aprobate in aceasta perioda, unul dintre principalele impedimente fiind garantia. De asemenea, un alt factor care influenteaza procesul de acordare a unui astfel de credit il reprezinta avansul, a carui valoare se situeaza in prezent intre 25% si 50% din imprumut. Pana se vor relua tranzactiile pe piata imobiliara, bancile nu pot lua in calcul o garantie despre care nu stiu daca maine se topeste. Daca in octombrie am inregistrat o crestere de 60% la creditele intermediate fata de septembrie, in noiembrie au fost trei saptamani in care i-am sfatuit pe clienti sa mai astepte cu imprumuturile, pentru ca a fost o situatie volatila" a declarat presedintele Kiwi Finance Anca Bidian.

Totodata, oficialul Kiwi Finance arata ca, in aceasta perioada, imprumuturile in lei se aproba mai rapid de catre banci decat cele de valuta. Bancile acorda credite negarantate preponderent in lei, in timp ce cele garantate se acorda in majoritatea cazurilor in euro. In aceasta perioda, a scazut semnificativ si valoarea creditelor care pot fi accesate. Astfel, in cazul creditelor pentru locuinte valoarea medie a unui credit a scazut cu 40%, la aproximativ 40.000 euro. Cele de nevoi personale negarantate au scazut de la 8.000 de euro la 5.000 de euro, in timp ce valoarea medie a unui imprumut de consum se situeaza la aproximativ 2.000 de euro.

"Este evident ca in aceste conditii avem nevoie de o strategie de criza coerenta, in care autoritatile si mediul bancar trebuie sa aiba un rol esential. Principalii factori care ar duce la deblocarea pietei creditelor reprezinta statul, care trebuie sa adopte un plan coerent anticriza si sa elaboreze politici fiscale, si BNR, care ar trebui sa aprobe noi politici monetare si administrative. De asemenea, bancile comerciale ar trebui sa aiba in vedere adoptarea unor politici de gestionare a riscurilor, in timp ce dezvoltatorii imobiliari ar trebuie sa stabileasca preturi mai apropiate de puterea reala de cumparare", declara Bidian.

Compania si-a revizuit pentru a doua oara consecutiv tinta stabilita pentru sfarsitul acestui an in ceea ce priveste volumil creditelor intermediate, de la 200 milioane euro, la 180 milioane euro. Initial compania estima ca va intermedia in 2008 credite in valoare de 300 milione euro. Volumul creditelor intermediate de companie, in 11 luni din 2008, se situeaza la aproximativ 170 milioane euro. "Ne asteptam la o scadere a dobanzilor la credite la inceputul lui 2009. Criza ne schimba planurile de afaceri pentru anul viitor, care va fi cel mai dificil in acest context. Avem o proiectie anuala, insa aceasta va fi ajustata trimestrial", a declarat Bidian.

"Nu avem in vedere revizuirea planurilor de extindere. Ne vom dezvolta atat prin forte proprii, cat si in sistem de franciza", a adaugat Bidian. In prezent, compania detine 9 sucursale, in acest an fiind deschisa o unitate din cele 5 programate. Pana in prezent, compania a primit 50 de cereri din partea unor persoane care ar dori sa colaboreze in sistem de franciza cu Kiwi Finance.

Clientii se tem de efectul crizei asupra ratelor la credit

Potrivit unui studiu realizat de Kiwi Finance, romanii sunt constienti ca actuala perioada prin care trece economia romaneasca le va afecta in mod direct salariile, facturile lunare la utilitati, dar si pastrarea locului de munca. Din numarul total de repondenti, 59% considera ca actuala criza financiara le va afecta considerabil bugetul de cheltuieli necesar traiului zilnic, in timp ce 49% sunt de parere ca actuala criza economica se va resimti asupra ratelor pe care le au de achitat lunar institutiilor financiare. Totodata, 75% din respondenti sustin ca sunt interesati sa contracteze un credit pentru realizarea proiectelor personale, in timp ce 29% sustin ca vor realiza proiectele cu ajutorul banilor economisiti. Dintre acestia 52% vor sa-si achizitioneze o locuinta anul viitor, 23% intentioneaza sa cumpere un autoturism, 5% vizeaza evenimetele in familie, 4% refinatarea si 2% proiecte de afaceri.

In ceea ce priveste relatia pe care romanii o au cu bancile, peste 60% dintre cei chestionati s-au declarat multumiti de relatia cu institutia financiara la care au contractat un credit, 31% si-au exprimat nemultumirea, in timp de aproximati 10% s-au aratat dezamagiti de relatia lor cu bancile. Principalele motive de nemultumire sunt legate de lipsa de informare asupra cresterii costurilor, lipsa de comunicare si calitatea serviciilor. Din numarul total de participanti, 66% au contractat sau au avut contractat un credit la banca, iar 34% nu au obtinut imprumuturi, insa au o relatie cu institutiile financiare.

Studiul "Planurile si temerile romanilor pe timp de criza" a fost realizat in perioada 1-30 noiembrie, in 8 judete ale tarii, pe un esantion de 7.734 persoane, cu venituri cuprinse intre 400-2.000 de euro. Majoritatea participantilor la studiu sunt clienti sau potentiali clienti ai companiei si nu fac parte din mediul de business.

Ludmila Cucia 

dowmedia0121
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

www.Topautopiese.ro

Most Commented

Featured Videos