credius.ro

Sfarsitul euro, tot mai aproape

24 august 2011

Fostul sef al rezervei federale Alan Greenspan avertizeaza ca zona euro se va sparge din cauza diferentelor de abordare economica intre nordul si sudul continentului. Alte voci cred ca zonei euro i se va trage de la modul in care inteleg statele membre solidaritatea. Vorbind la Forumul Inovatiilor de la Washington, Alan Greenspan, fostul trezorier sef al Statelor Unite, a pus in balanta cultura echilibrului bugetar a unor natiuni precum Germania si Finlanda, cu modul de viata orientat spre un consum peste posibilitati al tarilor din partea de sud a Europei, cum ar fi Grecia, scrie Deutsche Welle.

 

Atmosfera, a comentat Greenspan, citat de EU Observer, este a linistii dinaintea furtunii. Opiniile fostului demnitar american au fost lansate in ziua in care una din tarile sud-europene, Spania, a facut un pas spre rigoarea financiara a nordului: executivul de la Madrid a obtinut sustinerea opozitiei pentru a amenda constitutia regatului cu o limita superioara a indatorarii publice.

Finlanda sparge solidaritatea

 

Un alt avertisment a venit din partea agentiei de rating Moody's: actuala disputa privind garantiile solicitate de Finlanda din partea Greciei poate arunca in aer intregul pachet de asistenta europeana.

 

Guvernul de la Helsinki, aflat la putere cu sprijinul unui partid euro-sceptic, vrea o asigurare materiala pentru fondurile pe care le aloca salvarii Greciei. Cele doua state se intelesesera ca Atena sa depuna, la Helsinki, bani gheata proveniti din alte credite de asistenta, de exemplu din Germania, mai precizeaza Deutsche Welle.

 

Finlanda ar plasa, astfel, riscul in contabilitatea altor state europene. in replica, reprezentantii cancelariei federale de la Berlin au contestat asemenea aranjamente financiare bilaterale - si parerea germana este dublata de nedumeriri ale Comisiei Europene.

Certurile europenilor ameninta ratele Greciei

 

Finlanda speculeaza, de fapt, anumite detalii din intelegerile liderilor europeni, care au convenit ca anumite riscuri sporite sa fie reasigurate din fondurile comunitare de interventie. in vreme ce Austria si Slovacia intentioneaza sa pretinda, la rândul lor, garantii speciale, Olanda, una din cele mai riguroase state din zona euro, crede ca Finlanda a mers putin prea departe cu pretentiile.

 

Ministrul de Finante de la Haga, Jan Kees de Jager, a cerut ca intelegerea bilaterala sa fie supusa ratificarii celorlalte 15 natiuni din zona euro. Comisarul european Olli Rehn, responsabil pentru afacerile monetare, a cerut ca dezbaterea propusa de Olanda sa nu se prelungeasca dincolo de limitele acestei luni, dat fiind ca Grecia are nevoie de urmatoarea rata - in valoare de opt miliarde de euro - la mijlocul lui septembrie.

 

Plata depinde, insa, de rezultatele controlului pe care il efectuaza, in prezent, la Atena, contabilii Uniunii Europene, ai Bancii Centrale Europene si ai Fondului Monetar International. Acestia verifica veridicitatea cifrelor raportate de responsabilii greci cu privire la cresterea economica, incasarile bugetare si indatoririle publice

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro