credius.ro

Sectorul financiar-bancar si cel energetic, puncte de atractie pentru investitorii straini

9 martie 2007

Sectorul financiar-bancar, cel energetic si posibilitatea relocarii unor active industriale din Europa de Vest reprezinta puncte de atractie pentru investitorii straini in Romania, a declarat, vineri, la Bucuresti, Jacob Grapengiesser, director in cadrul fondului de investitii East Capital.

"Romania poate atrage investitii straine prin intermediul sectorului bancar, avand in vedere ca anul trecut cresterea creditelor a fost de 53,7%, dar si datorita societatilor de investitii financiare", a spus Grapengiesser.

Un alt sector atractiv pentru investitii este si cel energetic, unde activeaza companii precum Petrom, care are un cost pe baril avantajos.

"Petrom are un cost de extractie pe baril de 12 dolari, care este avantajos tinand cont de costurile scazute de transport catre Europa de Vest, mai mici decat cele pentru transportul petrolului care provine din America de Sud, Orientul Mijlociu sau Rusia", a adaugat directorul East Capital.

Luand exemplul Slovaciei, Romania ar putea fi o tinta avantajoasa pentru companiile care intentioneaza sa-si mute productia industriala, devenind astfel o alternativa la tari precum India sau China.

Scaderea inflatiei din ultimii ani, fondurile structurale care vor fi alocate de la Bruxelles si rata scazuta a datoriei publice constituie alte avantaje ale Romaniei enumerate de Grapengiesser in sprijinul atragerii de investitii straine.

In raport cu Bulgaria, Romania este mai interesanta din punct de vedere investitional, a afirmat reprezentantul East Capital.

"Romania a avut crestere economica puternica in ultimii ani, reprezinta o piata economica importanta, cu 21 milioane de locuitori, iar rata inflatiei a scazut in comparatie cu Bulgaria, unde a inregistrat oscilatii in ultima perioda", a explicat Grapengiesser.

East Capital este o societate de administrare a fondurilor deschise de investitii, specializata in pietele europene de capital, cu active nete de peste 3,8 miliarde euro. In Romania, fondul a investit din 2002 peste 124 milioane dolari.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro