credius.ro

Romanii raman fara lei din 2014

28 noiembrie 2006

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu ne promite ca pana in 2014 vom trece la moneda euro. Banca Nationala a realizat un plan de convergenta, care urmeaza sa fie analizat si aprobat de Guvern, cel mai probabil luna viitoare. Acesta plan va deveni practic programul economic al Romaniei pe urmatorii sapte ani si principala tema in dezbatere publica. “Tema va deveni plictisitoare, o vom repeta la nesfarsit”, a subliniat guvernatorul. Nu va fi insa un lucru usor de inteles pentru public, avertizeaza spcialistii. “Nu va fi usor de vandut aceasta teza. Este un capitol prea tehnic, greu de explicat opiniei publice”, apreciaza economistul Daniel Daianu.

Ce ne asteapta

In primii 4 ani dupa aderare va fi consolidat procesul dezinflationist, iar in paralel se va continua procesul de restructurarea in economie si administratie.  “Pentru a a obtine aceasta convergenta, principalul criteriu la care trebuie lucrat este inflatia. Tintirea inflatiei va fi mentinuta cel putin pana la intrarea in ERM II”, a declarat guvernatorul Isarescu.

Domnia sa face apel la prudenta, pentru a se evita derapajele. Astfel, dupa aderare vor aparea presiuni salariale din partea populatiei ce pot afecta inflatia. Mugur Isarescu subliniaza ca majorarile salariale trebuie sa aiba la baza o crestere reala a productivitatii muncii. Pentru a exemplifica mai bine, guvernatorul BNR aminteste o regula simpla: indexarile salariale plus aprecierea monedei nu trebuie sa depaseasca cresterea productivitatii muncii. De asemenea, situatii precum doua indexari salariale in decursul unui an vor trebui evitate, avertizeaza Isarescu.

In aceeasi perioada, 2007-2010, se va forma o piata interna de capitaluri pe termen lung, asigurandu-se convergenta ratelor de dobanda. “La momentul actual, nu prea avem piata de capitaluri pe termen lung”, apreciaza Mugur Isarescu. De asemenea, planul are in vedere asigurarea stabilitatii relative a cursului leului in conditii de convertibilitate deplina in jurul unui nivel de echilibru pe termen lung.

Anticamera sefului

Astfel poate fi imaginat mecanismul ERM II (Exchange Rate Mechanism), explica pe intelesul tuturor guvernatorul Isarescu. Seful te lasa sa astepti o perioda in anticamera, timp in care iti testeaza reactiile, vede daca esti nervos, dupa care te primeste.

La acest mecanism Romania va trebui sa participe timp de doi ani inaintea trecerii efective la moneda euro, perioada in care leul trebuie sa manifeste un grad ridicat de stabilitate fata de euro. Intrarea in ERM II se va realiza in intervalul 2010-2012, pe principiul “Festina lente”, dupa cum arata seful BNR. Astfel, s-ar putea sa nu fim pregatiti total daca ne grabim, insa o amanare excesiva a momentului ar putea slabi motivatia pentru reforme. Aceasta “asteptare” va da roade in intervalul 2012-2014, cand se va realiza practic trecerea la moneda euro.

Criterii ce trebuie indeplinite pentru trecerea la moneda euro

Criterii
Romania
Uniunea Europeana
Rata inflatiei

<1,5 pp peste media
celor mai performanti
3 membri UE

6,4% (medie 2006)
2,2%
Rata dobanzii pe termen lung

<2 pp peste media
celor mai performanti
3 membri UE

7,49%
3,7%
Curs fata de euro
+/- 15%
+9,8/-5%
x

Bogdan Popescu
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro