credius.ro

Revoltator: comisionul de analiza iti taie pofta de credit!

6 mai 2009

In vremuri de criza, comisionul de analiza (daca am fi rautaciosi l-am putea denumi chiar "comisionul de deranj"!!!) iti taie pofta de credit. Atunci cand imprumuturile se acordau pe banda rulanta, pana in toamna anului trecut, mai multe banci au luat decizia de a renunta la perceperea acestei taxe pentru a avea intaietate in fata potentialilor clienti. Astfel, solicitantul unui imprumut putea depune dosarul de credit fara a achita niciun ban. BRD, Raiffeisen Bank, UniCredit Tiriac Bank, RBS Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Volksbank, OTP Bank sau Piraeus Bank se numarau printre institutiile de credit la care analiza actelor nu te costa nimic. Altele, cum ar fi BCR, Alpha Bank, ING Bank sau Credit Europe Bank, percepeau diverse sume care nu depaseau niciodata 100 lei. Oficialii bancilor motivau necesitatea impunerii unei asemenea taxe pentru acoperirea costurilor presupuse de procesul de intocmire si analiza a dosarelor de credit.

Criza financiara a schimbat radical viziunea bancherilor fata de comisionul de analiza, multe dintre institutiile de credit mizand acum pe costuri care frizeaza bunul simt. Spre exemplu, BRD care nu remunera analiza creditului solicita acum clientilor un asemenea comision ca procent din valoarea imprumutului care poate ajunge si la 2,5% in functie de tipul creditului, dar nu mai putin 180 lei/50 euro pentru creditele de nevoi si de minimum 800 lei/200 euro pentru imprumuturile garantate cu ipoteca. In cazul BCR, se poate constata ca banca a "scumpit" serios taxa perceputa pentru analiza dosarului de credit de la 50 lei la 600 lei. Suma se aplica numai pentru imprumuturile garantate cu ipoteca. Si Credit Europe Bank a modificat comisionul de analiza de la 100 lei la 500 lei pentru creditele de investitii imobiliare si creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca. La Banca Transilvania, taxa de redactare documentatie de credit este de 200 euro pentru creditele ipotecare. Pentru imprumuturile de nevoi cu garantii imobiliare banca percepe un comision de analiza de 2% din valoarea creditului, platibil la acordare.

Dincolo de valorile piperate ale comisionului de fata, denumit de fiecare banca dupa bunul plac - de analiza, de redactare documentatie sau de intocmire dosar de credit - ceea ce este cu adevarat strigator la cer se refera la faptul acesti bani nu mai pot fi recuperati de la unele banci in cazul in care cererea de credit este respinsa. Daca imaginam situatia unui client care depune documentatia de imprumut la mai multe banci, putem trage concluzia ca pentru a beneficia de atentia functionarilor bancari va avea nevoie de cateva salarii medii.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro