credius.ro

RBS Romania are un nou sediu in Arad

26 aprilie 2013

Sucursala RBS Romania din Arad se va muta la o alta adresa incepand cu data de 29 aprilie. Noul birou va servisa clientii RBS Romania din partea de vest a tarii, inclusiv pe cei din Arad si Timisoara. Sucursala din strada Andrei Şaguna va fi situata intr-un spatiu modern si functional dintr-o cladire reprezentativa pentru oras.

Noua locatie va raspunde mai bine nevoilor clientilor si va sustine strategia bancii de a se concentra exclusiv pe oferirea de servicii bancare clientilor companii de top internationale si locale de dimensiuni mari, precum si a clientilor institutionali.

„Strategia noastra presupune ca vom deveni o banca de nisa de tip corporate, concentrata exclusiv pe oferirea de servicii bancare catre clientii nostri persoane juridice. În mod traditional, ne-am bucurat de o pozitie foarte buna in aceasta zona geografica in cadrul segmentului nostru de clienti tinta. Le oferim acestora produse si servicii de calitate, inclusiv servicii de banking online avansate tehnologic. Aceste canale alternative sunt foarte eficiente, si de asemenea, apreciate de clientii nostri”, a declarat Henk Paardekooper, Presedintele RBS Romania.

„Faptul ca RBS se muta intr-o noua locatie demonstreaza angajamentul nostru fata de partea de Vest a tarii. Vom ramane aproape de clientii nostri din aceasta zona, prin mentinerea unei prezente locale” a adaugat Nicoleta Baltan, Directorul Sucursalei RBS Romania din Arad.

Adresa noii sucursale RBS este Str. Andrei Şaguna, nr. 1-3, apt. 5, et. 4, Arad. Biroul va fi operational incepand cu data de 29 aprilie.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro