credius.ro

Raiffeisen International, cele mai bune rezultate trimestriale din istoria sa

10 mai 2006

Rezultatul obtinut in primele trei luni ale anului 2006 este cel mai mare profit trimestrial din istoria Raiffeisen International Bank-Holding AG, se arata intr-un comunicat al bancii. Cifra record a profitului inainte de impozitare - 193,9 milioane euro - reprezinta o crestere de 45,4% sau 60,6 milioane euro fata de aceeasi perioada a anului trecut (133,3 milioane euro). Profitul dupa impozitare este de 151,5 milioane euro si reprezinta o crestere de 38,6% (fata de 109,3 milioane euro din primul trimestru 2005). Profitul consolidat (dupa interese minoritare) se ridica la 124,2 milioane euro, adica o crestere de 92,8 milioane euro (33,9% mai mult decat in aceeasi perioada a 2005).
 
“Am pornit bine anul acesta si ne vom atinge obiectivele stabilite. Ne bucura si rezultatul obtinut, dar mai ales contributia segmentelor la acesta: fiecare al patrulea euro este obtinut din activitatea de retail banking”, a comentat Herbert Stepic, Director General al Raiffeisen International. In primele 3 luni ale anului, segmentul retail a obtinut un profit inainte de impozitare cu 84% mai mare decat in acceasi perioada a anului trecut , ajungand la 51 milioane euro.

Bilantul total al Raiffeisen International a ajuns la 42 miliarde euro, adica o crestere de 3,2% fata de cifra inregistrata la sfarsitul anului 2005. In comparatie cu primul trimestru 2005, activele totale au crescut cu o treime (cu 10,5 miliarde euro). Imprumuturile si avansurile catre clienti au crescut cu 4,2% fata de sfarsitul anului 2005 si se ridica la suma de 25,8 miliarde euro.

Depozitele de la clienti au inregistrat o crestere de 3,4% pana la 25,7 miliarde euro, iar depozitele de la banci cu 1,2% pana la 10,4 miliarde euro, in comparatie cu sfarsitul lui 2005.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro