Autoritatile din Bulgaria au amendat subsidiara locala a bancii austriece Raiffeisen International cu 5,58 milioane leva (2,85 milioane euro) pentru concurenta neloiala, acuzand institutia de credit ca a atras clienti cu o promotie de asigurari gratuite, care au fost ulterior anulate. Banca a oferit asigurari de viata gratuite in perioada 2004-2007 catre clientii creditului ipotecar, insa "fara a intentiona sa pastreze politele", a anuntat luni Comisia pentru protejarea mediului competitional din Bulgaria. Comisia considera ca Raiffeisen s-a folosit de oferta de asigurari gratuite numai pentru a atrage clientii, practica ce afecteaza atat interese consumatorilor, cat si pe cele ale competitorilor.
Raiffeisen a fost amendata dupa ce unul dintre clientii bancii a depus o plangere prin care a acuzat compania ca a anulat polita de asigurare de viata la doi ani dupa contractarea creditului ipotecar, fara a-l informa, desi asigurarea gratuita fusese oferita initial pentru intreaga perioada de derulare a creditului. Un purtator de cuvant al Raiffeisen a anuntat ca banca va comenta pe marginea amenzii in cursul zilei de luni. Raiffeisen este al patrulea jucator de pe piata bancara bulgara dupa active, din cele 29 de banci prezente.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro