credius.ro

Primul produs bancar fara sa ajungi la banca: contul curent de la Millennium Bank

10 mai 2011

Semne bune anul are! Anul bancar, desigur. Si va amintim:  promovare mai ampla, taxe scazute, produse in premiera. Astazi mai adaugam una. Millennium Bank inoveaza si ofera clientilor activi un cont curent pentru a carui deschidere nu este necesara nicio vizita la banca. Pachetul e-Cont este gratuit si contine un cont curent in lei, card de debit Visa Electron, precum si serviciile Internet Banking si Call Center.

Procesul de deschidere a unui e-Cont presupune doar completarea unui formular online. Toata comunicarea necesara dintre banca si client este apoi realizata prin telefon si prin curier. Clientul primeste, la adresa aleasa de el, contractul pe care trebuie sa-l semneze, impreuna cu toate informatiile necesare despre produs. Dupa ce semneaza documentele, clientul le inapoiaza curierului pentru a fi livrate bancii. Toti acesti pasi nu implica niciun cost pentru client.

„Millennium Bank este un jucator inovator pe piata locala, urmând strategia implementata de grupul Millennium bcp in toate tarile in care este prezent. in linie cu aceasta strategie, am lansat un canal integrat de direct banking care raspunde perfect nevoilor clientilor dinamici. Astfel, vom explora o piata de nisa cu potential mare si un canal de distributie ale carui limite sunt virtual inexistente”, a declarat Nuno Alves, Director Executiv la Millennium Bank. „e-Cont reprezinta un prim pas in aceasta directie, dupa care pregatim si alte facilitati aditionale - pentru a satisface nevoile acestui segment de clienti - ce vor fi lansate in curând”, a adaugat Nuno Alves.

Pe lânga avantajele de a fi comoda si flexibila, deschiderea e-Cont este si gratuita. Beneficiile contului mai includ si zero comision pentru administrarea contului curent in lei si pentru retragerile de numerar la bancomatele Millennium Bank, zero comision de administrare pentru card in primul an de folosire, acces si administrare fara costuri pentru serviciile Internet Banking si Call Center. De asemenea, banca nu percepe niciun comision pentru platile interbancare in lei efectuate prin Internet Banking sau Call Center, clientii achitând doar comisionul TransFond.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro