credius.ro

Primele 8 banci aduc 90% din profit in intregul sistem bancar romanesc

10 aprilie 2006

Primele opt banci ce activeaza la noi in tara sunt responsabile pentru 90% din profitul inregistrat in intregul sistem bancar romanesc, in timp ce primele zece banci detin 80% din active... citeaza Reporter.gr. BCR a inregistrat un profit semnificativ in 2005, de 202 milioane de euro, cu o cota de piata de 25,7%. Profitul obtinut de BCR reprezinta mai mult de un sfert din profitul inregistrat in tot sistemul bancar romanesc.

In schimb, profitul Bancii Romane pentru Dezvoltare - BRD Groupe Societe Generale, a doua banca dupa numarul de active (detine 15% din piata), a fost de 165 de milioane anul trecut, din care aproape jumatate va fi directionat catre actionari. A treia banca din sistemul bancar romanesc este Raiffeisen Bank, cu un profit anuntat de 51 milioane de euro in 2005, dublu fata de cel obtinut in 2004.

ING Bank a inregistrat si ea un profit brut de 17 milioane de euro in 2005, ca rezultat al unor importante investitii facute de banca pentru a creste numarul unitatilor la nivel national.

HVB Bank, chiar daca are o cota de piata mai mica decat cea a ING Bank, a obtinut totusi un profit net de peste 40 de milioane de euro in 2005. Pe de alta parte, Bancpost, a sasea banca din sistem dupa total active (4,5%) a suferit pierderi de 2,2 milioane de euro, in principal din cauza concedierilor, a declarat managementul bancii.

CEC a continuat trendul descendent al cotei de piata, ajungand de la 5,7% in 2004, la 4,4% in 2005. In orice caz, CEC a reusit un profit brut de 20 de milioane de euro la sfarsitul anului 2005. Banca Transilvania, cea mai mare banca cu capital intern, si-a marit profitul cu 64% fata de 2004, ajungand la 27,5 milioane de euro.

Ana Maria Megan
anamaria.megan @ bankingnews.ro

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro