credius.ro

Premiera pe piata romaneasca: gratuitate pentru operatiunile companiilor, in primul an de activitate - Banca Transilvania lanseaza Contul Primul An Gratuit -

8 noiembrie 2012

Banca Transilvania vine pe piata cu un nou produs, Contul Primul An Gratuit, destinat intreprinzatorilor aflati la inceput de drum, cu firme care nu au implinit inca 12 luni de functionare. Prin urmare, antreprenorii vor putea lucra gratuit cu BT, in primul an de existenta al companiilor acestora - ceea ce este o premiera pe piata din Romania.

Banca Transilvania, Banca Oamenilor Intreprinzatori, este principalul partener bancar al intreprinderilor mici si mijlocii din Romania. In completarea produselor simple si rapide, dedicate companiilor, BT a lansat acest produs deoarece sustinerea intreprinzatorilor aflati la inceput de drum poate fi una dintre premisele revenirii economiei romanesti. De asemenea, Banca Transilvania si-a propus sa sustina firmele in cea mai importanta etapa a acestora, cea de inceput, tocmai pentru ca primele 12 luni sunt decizive pentru un start bun pe piata.

Pot beneficia de Contul Primul An Gratuit atat clientii Bancii Transilvania, cat si cei care vor alege, de acum inainte, sa lucreze cu BT. Produsul este destinat celor care au societati comerciale infiintate incepand cu data lansarii acestui produs. Companiile infiintate anterior lansarii produsului BT vor putea beneficia de oferta bancii pe perioada cuprinsa intre data deschiderii contului la Banca Transilvania si implinirea a 12 luni de la infiintarea firmei.

Care sunt beneficiile aduse de Contul Primul An Gratuit?

    Comision 0 la platile intrabancare si interbancare, efectuate prin BT24 – Internet Banking si Mobile Banking;
    Comision 0 la platile si incasarile intrabancare si interbancare, cu cec si bilet la ordin;
    Comision 0 la incasarile intrabancare si interbancare, cu ordin de plata;
    Comision 0 pentru gestiunea contului curent.

Produsul are si un site dedicat, www.contgratuit.ro, care cuprinde toate informatiile de care antreprenorii au nevoie.

Companiile locale lucreaza cu BT, Banca Oamenilor Intreprinzatori

Doua dintre cele patru linii de business ale Bancii Transilvania sunt dedicate companiilor mari si IMM-urilor. Cu BT lucreaza 140.000 de clienti persoane juridice, in crestere cu aproximativ 20% fata de inceputul anului 2012.

In ceea ce priveste portofoliul de credite BT, conform celor mai recente date raportate, la finalul lunii septembrie a.c. banca avea un sold total de peste 17 miliarde lei. Din acesta, peste 64% reprezinta creditele acordate companiilor, iar aproape 36%, cele pentru persoanele fizice. 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2043 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro