Intrucat in presa ultimelor zile au aparut mai multe informatii cu privire la politica de valorificare a spatiilor excedentare din teritoriu, CEC face urmatoarele precizari:
Reteaua bancii cuprinde in prezent 1.391 de sucursale si agentii, de departe cel mai mare numar de unitati bancare din tara noastra. Strategia bancii vizeaza fructificarea mai eficienta a retelei teritoriale prin “graduarea” unitatilor mai mici, care au un potential de dezvoltare, concomitent cu desfiintarea unor unitati al caror amplasament nu permite, nici in prezent, nici in viitorul previzibil, obtinerea unor performante satisfacatoare.
In cadrul acestui proces de consolidare a retelei, in cursul acestui an, au fost deschise opt unitati noi, alte 25 fiind promovate de la rangul trei la doi, ceea ce presupune o oferta completa de produse si servicii pentru persoane fizice si o parte din produsele destinate persoanelor juridice.
In acelasi interval, au fost desfiintate 37 de unitati, dintre care 18 in mediul rural, iar 19 aflate in spatii care nu apartineau CEC (erau inchiriate). O parte dintre agentiile desfiintate nu erau functionale la data inchiderii, dar nu fusesera excluse din statistici in mod formal.
In ceea ce priveste spatiile din proprietatea CEC, Consiliul de Administratie a analizat si aprobat o strategie de valorificare eficienta a acestora, in completarea strategiei generale de dezvoltare a bancii. In baza acestei strategii, au fost vandute in acest an 5 spatii, aflate anterior in proprietatea bancii, din care: un imobil nefolosit situat in imediata vecinatate a unei unitati functionale CEC, suprafata excedentara a unei cladiri in care functioneaza o unitate a bancii, precum si trei spatii in mediul rural. Valoarea totala a vanzarilor de spatii a fost de 1,7 milioane lei, ceea ce reprezinta mai putin de 0,03% din totalul activelor bancii. De altfel, prin operatiunile de vanzare, banca a inregistrat un castig, atat ca urmare a diferentei dintre pretul de vanzare si valoarea contabila a spatiului, cat si prin transformarea unei imobilizari generatoare de cheltuieli, intr-un activ financiar aducator de venituri.
CEC este o banca fondata in anul 1864 si are in prezent un capital social de 149,7 milioane lei noi, active totale de peste 6 miliarde lei noi si o retea de 1.391 unitati, in mediul urban si rural. Banca
are ca obiectiv principal in 2006 cresterea cotei de piata prin atragerea de noi clienti, persoane fizice si juridice, concomitent cu mentinerea clientelei actuale, pregatind in permanenta noi produse si servicii in concordanta cu standardele practicate de celelalte banci din Romania.
C.E.C. se afla in continuare intr-un amplu proces de restructurare, urmand sa fie privatizata. A fost complet reorganizata activitatea bancii, atat la nivel central, cat si in teritoriu, a crescut numarul personalului care lucreaza direct cu clientii, concomitent cu reducerea numarului de salariati.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro