OTP Bank Romania va primi o noua linie de finantare pe termen lung de la banca-mama, in valoare totala de 40 milioane euro, suma pe care o va trage pe parcursul lui 2009, pentru a-si putea sustine activitatea de creditare ipotecara si pentru IMM-uri, a declarat
presedintele OTP Bank, Laszlo Diosi.
In primul trimestru al acestui an, OTP Bank Romania a mai primit finantari in valoare de 40 milioane franci elvetieni (circa 26,4 milioane euro, cu scadenta la 5 ani.
"Aditional, vom primi 40 milioane euro, cu scadenta peste doi ani, pe care ii vom trage pe parcursul acestui an, pentru a da credite, in special ipotecare si pentru IMM-uri. in general, finantarile pe care le primim de la grup sunt cu maturitate de 5 ani", a precizat Diosi.
Directorul de vanzari de la OTP Bank, Gabriel Cretu, a precizat ca banca a restabilit la 65% gradul maxim de finantare pe segmentul imprumuturilor ipotecare, de la 50%.
"Am restabilit la 65% gradul maxim de finantare, si pentru ca nu gaseam foarte multi clienti care sa aduca un avans de 50%. Gradul maxim de indatorare la OTP Bank merge pana la 65%, insa cel mediu pe segmentul ipotecar este la aproximativ 40-50%. Noi nu am incetat niciun moment sa acordam credite, insa in prezent este mult mai greu sa gasesti clienti care sa se incadreze pentru un imprumut", a spus Cretu.
OTP Bank Romania a restructurat aproximativ 200 de credite din portofoliu de la inceputul anului si intentioneaza sa restructureze inca 1.000 de imprumuturi "cel putin" pana la finalul anului, majoritatea ipotecare, a declarat recent presedintele bancii.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro