credius.ro

O noua forta in sistemul bancar romanesc?

30 martie 2006

Avem deja certitudinea crearii unui adevarat colos bancar pe piata romaneasca reprezentat de "unificarea" HVB Bank, Banca Tiriac si UniCredit. In viitor, s-ar putea sa-si faca aparitia o entitate formata ... din Citibank si Finansbank. Nu este nimic sigur, insa totul este posibil, avand in vedere dorinta expresa a Citigroup de a prelua cea de-a cincea banca din Turcia. Banca americana se lupta in batalia finala cu Banca Nationala a Greciei ... o alta institutie prezenta in Romania prin actiunile detinute la Banca Romaneasca.

Citigroup si Banca Nationala a Greciei se bat pentru Finansbank

Citigroup este favorita in cursa pentru castigarea licitatiei pentru grupul financiar turc Finansbank, cotata pe piata la o valoare de 5 miliarde de euro, potrivit agentiei de presa Reuters. Grupul bancar american Citigroup si Banca Nationala a Greciei vor depune ofertele pentru a cincea banca din Turcia, pana la 31 martie, declara surse din Istanbul.

“Citibank cauta o banca in Turcia de ani de zile si Finansbank s-a dezvoltat foarte mult la nivel de sucursale. Se pare ca Citibank este mai insistenta decat rivala ei. Dar nimeni nu stie pretul bancii”, declara o sursa protejata de Reuters. Cu toate acestea, o alta sursa apropiata a declarat pentru Reuters ca Banca Nationala a Greciei nu a iesit din cursa si ca va depune totusi o oferta. “Banca nu este interesata intr-un pachet de actiuni minoritar. De regula, pe noi ne intereseaza sa exercitam controlul prin intermediul actiunilor pe care le detinem”, a declarat sursa protejata de Reuters.

Se vocifereaza ca Citigroup ar fi cumparatorul cu cele mai multe sanse. “Consider ca este foarte dificil pentru Banca Nationala a Greciei sa cumpere o banca cum este Finansbank. Se pare ca banca greceasca este folosita mai mult ca o parghie pe masa de negociere. Bineinteles, totul se poate schimba in orice minut. Dar parerea mea este ca Citibank se afla cu un pas in fata”, a mai precizat sursa. Un oficial al Citigroup din New York a refuzat sa comenteze. Si Wall Street Journal a publicat un articol in care se specifica faptul ca oferta Citigroup va fi in jurul a 5 miliarde de dolari sau chiar mai mult. O alta sursa de la Istanbul a spus ca valoarea estimata de peste 5 miliarde de dolari este exagerata.

Un nou grup bancar puternic?

Oricare ar fi cumparatorul bancii turcesti Finansbank dintre cele doua institutii prezente deja pe piata romaneasca, (Citibank si NBG) este posibil sa asistam la intensificarea activitatii prin unificarea fortelor cu subsidiara Finansbank din tara noastra. Actionarii Finansbank Romania sunt Finans International Holding N.V. (44.3609%) din Olanda, Finansbank A.S. (41.8145%) din Turcia si Finans Leasing S.A. (3.5504%).

FIBA Group a aparut in 1987, la infiintarea ei participand Finansbank din Turcia. De atunci, grupul a devenit unul din cele mai puternice grupuri financiare din Europa, operand in opt tari: Elvetia, Olanda, Franta, Belgia, Germania, Turcia, Romania si Rusia. La sfarsitul anului 2005, FIBA Group a avut un profit de 14 miliarde de dolari, deservind o gama larga de clienti, atat persoane fizice, cat si corporatii, avand peste 12.000 de angajati in 8 tari.

Despre Finansbank Romania

Activele totale ale Bancii au crescut cu 74% la sfarsitul lunii decembrie 2005 in comparatie cu luna decembrie 2004, atingand suma de 341 milioane EUR (1,25 miliarde RON). Inalta performanta a fost sprijinita de cresterea capitalului social la 110 milioane RON (30 milioane EUR) de la 73,4 milioane RON (18,5 milioane EUR), inregistrand o crestere de 62% si ca rezultat al cresterii depozitelor clientelei la 743 milioane RON (202 milioane EUR) de la 544 milioane RON (137 milioane EUR) in cursul anului 2005. Portofoliul de credite al bancii a atins (225 milioane EUR), reprezentand o crestere de 97% de la (114 milioane EUR) in 2004.

Avand o retea de sucursale de 40 de locatii la sfarsitul anului 2005, Finansbank (Romania) si-a atins tinta de cota de piata de 1% din sistemul bancar local, cu o cota de piata de 5% in ceea ce priveste creditele de consum si de 7% in ceea ce priveste cardurile de credit. Strategia de extindere sucursale va continua si in anul 2006, in scopul atingerii a 80 de puncte de lucru pana la sfarsitul anului.

Despre Citibank Romania

Citigroup este o companie internationala de servicii financiare, care detine 200 de milioane de conturi de client in peste 100 de tari din lume, furnizeaza clientilor, companiilor, guvernelor si institutiilor o gama larga de produse si servicii financiare, inclusiv credite si servicii bancare pentru clienti persoane fizice, activitati bancare si de investitii pentru companii, asigurari, garantii bancare si managementul investitiilor. Printre numele de marca majore reunite sub umbrela Citigroup se numara Citibank, CitiFinancial, Primerica, Smith Barney si Banamex.

CitiFinancial ofera solutii de finantare pentru clienti persoane fizice in peste 16 tari, avand un portfoliu de peste 5 milioane de clienti. CitiFinancial International este membra a Citigroup. Citifinancial a fost lansata in Romania in anul 2003, ca parte a Citibank Romania S.A, si numara pana in prezent 11 agentii dintre care 6 in Bucuresti si 5 in tara, respectiv in orasele Brasov, Cluj, Galati, Ploiesti si Constanta.

Citigroup este reprezentata in Romania de Citibank Romania S.A. din anul 1996 si furnizeaza produse si servicii financiare de inalta calitate companiilor nationale si internationale, intreprinderilor mici si mijlocii, sectorului public si organizatiilor non-profit. Citibank Romania S.A. are sucursale in Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Timisoara, Cluj, Brasov si Sibiu.

Despre Banca Romaneasca

Banca Romaneasca, membra a Grupului National Bank of Greece a obtinut anul trecut un profit net preliminat de aproximativ 13 milioane de RON (3,6 milioane de euro). La sfarsitul anului 2005, Banca Romaneasca detinea active in suma de 615,7  milioane de euro, in crestere cu peste 177%, comparativ cu decembrie 2004. Nivelul capitalurilor proprii a inregistrat la 31 decembrie 2005,  59,7 milioane de euro, fata de 25,9 milioane de euro la 31 decembrie 2004, marcand o crestere de 131%.

La inceputul acestui an Banca Romaneasca si-a majorat capitalul social cu 244.954.416 RON (echivalentul a 67.758.683 euro), ajungand la 400.257.132 RON (110.718.136 euro). Detinuta in proportie de 87,14 % de National Bank of Greece, cel mai mare grup financiar din Grecia si important competitor in Europa de Sud Est, Banca Romaneasca a conceput pentru anul 2006 un plan de afaceri ambitios, avand ca obiectiv principal dezvoltarea retelei teritoriale de la 45 de unitati cate sunt in prezent, la cel putin 65 de unitati.

Ana Maria Megan
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro