Fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac a fost finalizata cu succes la data de 1 septembrie 2006. Noua entitate, HVB Tiriac Bank, ocupa a 4-a pozitie in sectorul bancar romanesc, cu o cota de piata de aproximativ 6,5% si active totale de 2,58 miliarde euro (inregistrate in Romania).
Banca Comerciala HVB Tiriac S.A. (HVB Tiriac Bank) imbina punctele forte si cele mai performante modele de business ale celor doua institutii financiare. Unificarea celor doua banci a fost realizata prin implementarea aceleiasi platforme informatice, prin corelarea caracteristicilor tehnice si a modului de operare, precum si prin alinierea portofoliului de produse si servicii. Clientii bancii HVB Tiriac vor beneficia de produse si servicii extrem de competitive, la standarde internationale, precum si de toate avantajele unei retele extinse, care cuprinde peste 80 de unitati.
“O sansa importanta oferita de proiectele de fuziune consta in posibilitatea de a selecta elementele cele mai bune din fiecare parte – iar HVB Bank si Banca Tiriac au reprezentat in multe privinte un ansamblu perfect complementar”, a declarat Dan Pascariu, Presedinte HVB Tiriac Bank.
Cei aproximativ 550.000 clienti ai bancii HVB Tiriac beneficiaza de avantajul apartenentei la cel mai important grup bancar din Europa Centrala si de Est, UniCredit Group, avand acces implicit la un nivel de servicii si de consultanta la standarde internationale de calitate. Acestia au la dispozitie o oferta de produse si servicii care imbina specificul celor doua banci ce formeaza HVB Tiriac Bank.
“HVB Tiriac Bank este mai mult decat reprezentau HVB Bank Romania si Banca Tiriac impreuna iar acum este momentul sa profitam de oportunitatile oferite de noua banca. Abordarea celei mai bune practici si a celor mai bune modele de business va fi in beneficiul tuturor”, a afirmat Andreas Geschwenter, Vicepresedinte HVB Tiriac Bank.
In urma acestei fuziuni, clientii fostei HVB Bank Romania vor beneficia de o retea extinsa de sucursale (82) si bancomate (276) si vor avea acces la diverse servicii din portofoliul Bancii Tiriac: transfer de bani prin MoneyGram, carduri AMEX, emiterea de cecuri in valuta, precum si posibilitatea de a deschide conturi de economii pentru minori (Contul Junior).
Clientii persoane juridice pot utiliza de acum serviciul de acceptare la plata a cardurilor (POS), si pot, de asemenea, sa accepte plati prin internet (e-commerce). In prezent, banca detine un numar de 2.660 de POS-uri.
Clientii fostei Banci Tiriac au acum acces la diverse produse si servicii din portofoliul fostei HVB Bank: credite de refinantare, Online B@nking, tranzactii prin telefon si fax. Clientii persoane fizice pot beneficia de servicii de Private Banking, de carduri Visa Gold si MasterCard Gold, iar companiile pot opta pentru carduri Visa Gold Business, Visa Silver Business si MasterCard Gold Business. Clientii persoane juridice ai fostei Banci Tiriac vor beneficia in plus de servicii de reconciliere (extrase structurate, monitorizarea cecurilor in curs de decontare, a tranzactiilor cu carduri in curs de decontare) si de decontarea electronica a datoriei vamale (CustomsLink). De asemenea, acestia vor putea sa colecteze incasarile din conturile deschise la Trezoreria Statului (TrezoLink) si vor avea la dispozitie optiunea de incasare a facturilor si a creantelor prin direct debit.
Noua banca HVB Tiriac se va afla intotdeauna aproape de clientii sai prin intermediul canalelor alternative de distributie (utilizate de HVB Bank inca din 2003), clientii beneficiind de consultanta financiara oriunde si oricand, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
“Una dintre cele mai importante provocari a fost traversarea procesului de integrare, concentrandu-ne, in acelasi timp, pe dezvoltarea afacerii si pe mentinerea nivelurilor de performanta atinse pana in momentul de fata. Sunt foarte multumit de ceea ce am obtinut: am reusit sa pastram o relatie stransa cu clientii nostri si sa obtinem rezultate excelente. In plus, finalizarea procesului de fuziune a fost o reusita”, a incheiat Dan Pascariu.
Echipa de management a bancii HVB Tiriac este compusa din bancheri cu experienta:
Dan Pascariu (56) – Presedinte Executiv, Coordonator Risk Management si Trezorerie al HVB Tiriac Bank, a detinut functia de Presedinte Executiv in cadrul HVB Bank Romania;
Manuela Plapcianu (43) – Vicepresedinte Retail Banking, a ocupat aceeasi pozitie in HVB Bank Romania;
Wolfgang Schoiswohl (44) – Vicepresedinte Corporate Banking, a coordonat Divizia de Corporate Banking in HVB Bank Romania si a detinut functia de Presedinte Interimar al Bancii Tiriac pe parcursul procesului de fuziune dintre cele doua institutii bancare;
Florian Kubinschi (46) – Vicepresedinte si Chief Financial Officer (CFO), a detinut aceeasi functie in Banca Tiriac;
Andreas Gschwenter (36) – Vicepresedinte si Chief Operating Officer, a fost COO si Coordonatorul de Integrare in HVB Bank Romania, pe parcursul procesului de fuziune dintre cele doua banci.
Integrarea HVB Bank Romania cu Banca Tiriac reprezinta prima etapa in fuziunea bancilor membre UniCredit Group din tara noastra. Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), subsidiara UniCredit Group in Europa Centrala si de Est, detine pachetul majoritar in noua banca si este responsabila de coordonarea operatiunilor Grupului in Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania.
Urmatoarea etapa planificata este procesul de integrare dintre HVB Tiriac si UniCredit Romania. Noua entitate care va reprezenta Grupul UniCredit in Romania va atinge o cota de piata estimata la aproximativ 8%.
HVB Tiriac Bank si UniCredit Romania fac parte din reteaua CEE a UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est. Cu o capitalizare de piata de aproximativ 65 miliarde euro, UniCredit - aflat in topul grupurilor financiare europene - este prezent in 20 de tari la nivel mondial, avand peste 28 de milioane de clienti si 7,000 de sucursale, un numar de 134 mii angajati si active totale de aproximativ 804 miliarde euro, conform rezultatelor inregistrate la 30 iunie 2006.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro