credius.ro

Mugur Isarescu: BNR pregateste masuri prudentiale

7 aprilie 2011

BNR pregateste masuri speciale, cel mai probabil prudentiale, de descurajare a creditarii in valuta pentru persoanele cu venituri in lei, in linie cu tendinta de reglementare existenta la nivel european, a declarat guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu.  "In primul rând, creditul in valuta ar trebui sa fie destinat exportatorilor, carora nu le dai credite in lei, celor care fac investitii straine, aici nu avem nicio grija pentru dezvoltarea acestui credit, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României nu numai ca au o evolutie pozitiva, dar sunt principala locomotiva a iesirii din criza", a declarat guvernatorul bancii centrale, intr-un interviu acodat Mediafax.

El a aratat ca exportatorii si cei care fac investitii straine sunt protejati impotriva riscului valutar, iar BNR nu are nici un motiv sa descurajeze creditarea in valuta pentru acesti debitori.

"Apare insa problema debitorilor neprotejati, a populatiei care câstiga in lei. Asa cum apare in comunicat (transmis de BNR saptamâna trecuta dupa sedinta de politica monetara - n.r.), pentru acest sector de creditare in valuta pregatim masuri speciale de descurajare a creditarii in valuta. Nu pentru toata populatia, intrucât daca are câstiguri in valuta, atunci de ce sa descurajam?! Ne inscriem in orientarea europeana. La nivel european, inclusiv pornind de la experienta României, s-au degajat câteva linii de actiune", a afirmat Isarescu.

Guvernatorul BNR spune ca masura este ceruta acum chiar si de bancile comerciale. El a precizat ca masurile vor fi, cel mai probabil, de natura prudentiala.

Consiliul de Administratie al BNR a decis, saptamâna trecuta, mentinerea dobânzii de politica monetara si reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta cu scadenta reziduala de sub doi ani ale institutiilor de credit de la 25% la 20% incepând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011.

Totodata, CA al bancii centrale a subliniat, in comunicatul detaliat transmis dupa sedinta de politica monetara, ca "este necesara evaluarea continua a tendintelor procesului de creditare a sectorului neguvernamental, in vederea asigurarii unei evolutii adecvate a creditarii in lei fata de cea in valuta".

Soldul creditului neguvernamental era la finele lunii februarie de 206,6 miliarde de lei, dintre care peste 60% reprezentau imprumuturi denominate in valuta.

Astfel, soldul creditului neguvernamental acordat in valuta, exprimat in moneda nationala, era de 129,67 miliarde de lei, dintre care 64,64 miliarde de lei au fost imprumutate de populatie, iar restul de firme.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro