credius.ro

Luxul pe card in varianta exclusivista

7 februarie 2007

Banca Transilvania vrea sa puna monopol pe clientii pretentiosi. La cererea posesorilor de carduri Gold, institutia de credit a lansat un instrument de plata mai select. Produsul vizeaza romanii din top managementul companiilor foarte mari, oamenii de afaceri renumiti sau persoanele cu un statut social inalt. VIP-urile, pentru ca despre ele este vorba, au la dispozitie primul Card Visa Platinum din Romania, putandu-se bucura de lifestyle, lux, exclusivitate, evidentierea pozitiei sociale, rasfat si stil. Si toate acestea nu oricum, ci la superlativ!

"Cardul Visa Platinum inseamna recunoasterea unui statut special pe care il au o parte dintre clientii nostri, pentru care ne-am propus sa oferim servicii de lux. Si aceasta, deoarece Visa Platinum inseamna high-life, oferte exclusiviste si standarde inalte", subliniaza Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, care impreuna cu Catalin Cretu, vicepresedintele, Romania si Bulgaria, Visa International, sunt primii posesori ai unui card Platinum emis de o banca romaneasca. Pentru a putea beneficia de un astfel de instrument de plata pretentios ai nevoie de un venit net lunar de cel putin 3.500 euro, linia de credit disponibila pe card putand fi de maximum 30.000 euro. Persoanele care vor detine un card Visa Platinum se vor bucura de servicii speciale, precum: inlocuirea cardului sau eliberarea de numerar in regim de urgenta, asigurari speciale pe timpul calatoriilor (asigurari de deces, pentru intarzierea bagajelor/si a zborului etc.).

500 de carduri intr-un an

Obiectivul Bancii Transilvania privind piata cardurilor Platinum vizeaza emiterea a 500 de asemenea instrumente de plata in urmatorul an. Odata cu Visa Platinum, clientii vor primi alte doua carduri, Priority Pass si Priority Traveller, datorita colaborarii pe care Banca Transilvania o are cu Priority Collection. Detinatorii de card Priority Pass ofera detinatorilor accesul in peste 500 de saloane VIP Lounge din cadrul aeroporturilor din peste 90 de tari. Cu Priority Traveller, clientii Visa Platinum au la dispozitie beneficii multiple, cum ar fi tarife preferentiale pentru cazarea in cele mai cunoscute hoteluri din lume sau discount-uri la inchirierea de masini. In plus, la dispozitia posesorilor de card se afla o echipa care poate fi apelata la un numar de telefon dedicat si care ofera intregul suport necesar organizarii unei calatorii. Pentru jucatorii de golf, cardul Priority Traveller inseamna acces pretutindeni: la cele mai exclusiviste cluburi de profil din intreaga lume, in peste 250 de locatii (cluburi, spa, fitness etc.), discount-uri si altele. Banca Transilvania s-a alaturat programului Visa World's Best Offers si Visa Platinum Privileges, initiat de Visa International, cu scopul de a facilita accesul detinatorilor de carduri Visa Platinum la oferte foarte atractive. Toate detaliile pot fi consultate pe site-urile www.visadestinations.com si www.bancatransilvania.ro.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro