Moneda nationala s-a depreciat cu aproape un ban in primele tranzactii de marti, pana la cotatii peste 4,16 lei/euro, intr-o usara corectie a valutelor din regiune dupa aprecierile pronuntate de saptamana trecuta.
In debutul sedintei, un euro era cotat cu 4,1540 lei si s-a scumpit rapid la 4,16 lei, nivel in jurul caruia a fluctuat ulterior. La ora 10:25, bancile cumparau un euro cu 4,1609 lei si il vindeau cu 4,1679 lei.
"Sunt oscilatii normale, o corectie dupa maximele atinse saptamana trecuta. Datele privind inflatia nu au avut vreo influenta", a declarat pentru NewsIn dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle.
Statistica a anuntat, marti dimineata, ca rata anuala a inflatiei a coborat in aprilie la 6,45%, de la 6,71% in martie, in conformitate cu estimarile analistilor, pe fondul ieftinirii tarifelor la servicii si a stagnarii preturilor la alimente.
In regiune, zlotul polonez s-a depreciat de la 4,41 unitati/euro la 4,417 unitati/euro, iar forintul unguresc a pierdut teren de la 280,3 la 280,8 unitati/euro.
Pe pietele internationale, moneda americana a continuat sa se deprecieze, pierzand teren de la 1,356 spre 1,363 unitati/euro. La 10:25, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3628 dolari.
Pe piata monetara, dobanzile la depozitele interbancare pentru o zi, de tip overnight, se mentin la 9-10% pe an, incadrand dobanda de politica monetara, de 9,5%.
"Probabil ca dobanzile vor mai ramane la acest nivel atat timp cat BNR continua sa actioneze sistematic in piata", a mai spus Birle.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro