credius.ro

Jaf armat la BRD Timisoara de unde s-au furat 73.000 lei

30 decembrie 2009

Doi barbati inarmati au patruns in sucursala BRD din Timisoara in jurul orei 16.00, situata la parterul unui bloc pe strada Cugir. Banca sustine ca existau camere de luat vederi. Cei doi au agresat paznicul bancii care este si ranit, acesta primind pumni in fata si spate. Hotii au plecat cu doua valize cu bani. Surse din banca spun ca sunt doi oameni in stare de soc, paznicul si o casiera. Se pare ca hotii nu au folosit armele (pistoale) decat pentru intimidare. Momentan sunt audiati martorii.

Surse din banca afirmau la ora 17.00 ca hotii au furat 73.000 de lei, informatie neverificata. Casiera a fost amenintata cu pistolul, in acest fel fiind obtinuti banii. Hotii au intrat in banca fara cagule, coborand dintr-o furgoneta albastra cu geamuri fumurii si purtau geci cu gluga. In banca mai era un singur client, care nu a patit nimic.

Jafurile bancilor, sportul anului 2009

Anul 2009 a fost anul jafurilor armate, de la spargeri ale bancomatelor la jafuri in casele de amanet, in magazinele cu bijuterii si, nu in ultimul rand, atacuri in plina zi in sediile unor banci. Cel mai recent jaf s-a produs la Resita. Au mai avut loc atentate in septembrie si noiembrie. Pe 17 iulie o banca din Brasov a fost atacata. In mai, in Constanta a avut loc un jaf soldat cu furtul a 69.000 lei.


Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro