Isarescu: Fara acordul cu FMI, Romania ar fi riscat o criza a cursului de schimb

Isarescu: Fara acordul cu FMI, Romania ar fi riscat o criza a cursului de schimb

Romania ar fi riscat in lipsa acordului cu FMI un gol de finantare externa de cel mult 16 miliarde de euro, care ar fi dus, cel mai probabil, la o criza a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflatiei si activelor financiare in lei ale populatiei, sustine guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "In cazul economiei

Romania ar fi riscat in lipsa acordului cu FMI un gol de finantare externa de cel mult 16 miliarde de euro, care ar fi dus, cel mai probabil, la o criza a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflatiei si activelor financiare in lei ale populatiei, sustine guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "In cazul economiei romanesti, unele ajustari ar fi fost foarte dureroase fara asistenta financiara externa. De exemplu, daca riscul aparitiei gap-ului de finantare s-ar fi materializat la nivelul maxim anticipat pentru anul 2009, atunci cel mai probabil presiunile de depreciere a leului ar fi rezultat intr-o criza a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflatiei si implicit asupra activelor financiare ale populatiei denominate in lei. Alte ajustari, cum ar fi diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor cu salariile, in conditiile in care in timpul ciclului de intrari mari de capitaluri acestea ajunsesera la niveluri nesustenabile, ar fi purtat marca unei credibilitati reduse. In acest context, acordurile cu UE si cu FMI au furnizat doua elemente esentiale pentru economia romaneasca: acoperirea deficitului de finantare externa si credibilitate", a spus Isarescu in dizertatia rostita cu ocazia primirii titlului de membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania.

Potrivit guvernatorului BNR, calculele au aratat ca pentru anul 2009 Romania ar fi putut avea un deficit de finantare estimat intre 7,5 si 16 miliarde de euro, depinzand de sentimentul investitorilor straini si de dorinta lor de a reinnoi liniile de finantare ale bancilor si ale companiilor private. "Acest sentiment negativ s-a reflectat in deprecierea leului in perioada octombrie 2008 – februarie 2009. In aceste conditii, autoritatile au decis sa promoveze politici care sa asigure reduceri minime ale finantarilor externe ale Romaniei", a adaugat Isarescu. El noteaza ca reducerea finantarii externe si incertitudinea au tins sa determine deprecieri nejustificate ale leului si ca provocarile au fost cu atat mai mari cu cat, in pofida cumpararilor mari de valuta efectuate in perioada 2005-2007, BNR a reusit doar sa atenueze aprecierea nesustenabila a leului si nu sa o evite in totalitate.

"Mai mult, creditele in valuta au avut o dinamica sustinuta si o eventuala depreciere rapida si excesiva a leului ar fi creat efecte negative in lant la nivelul sistemului bancar. In consecinta, in acest context nou, politica bancii centrale privind interventiile pe piata valutara a fost ghidata de filozofia conform careia o volatilitate inalta a cursului de schimb este daunatoare atat pentru obiectivul privind inflatia, cat si pentru sanatatea sectorului real si a celui financiar", a spus guvernatorul bancii centrale. El precizeaza ca interventiile valutare au avut in vedere, in primul rand, ca o depreciere excesiva a monedei nationale sa fie evitata, ca nivelul deprecierii si pasul acesteia sa fie corelate cu progresele inregistrate in ajustarea contului curent, in al doilea rand s-a urmarit calibrarea in functie de evolutia rezervelor valutare si, in al treilea rand, controlul lichiditatii pe piata monetara.

"Importul de credibilitate de la UE si FMI a facut ca unele finantari private sa nu se mai reduca sau sa se reduca mai putin. Pe aceste cai, masurile incluse in acordurile mentionate au asigurat finantarea economiei romanesti (…) Scaderea presiunilor de depreciere a leului si, implicit, o diminuare ceteris paribus (celelalte conditii raman neschimbate – n.r.) a presiunilor inflationiste care apar prin intermediul canalului cursului de schimb, impreuna cu eforturile de consolidare la nivel fiscal au permis bancii centrale sa treaca la relaxarea prudenta a politicii monetare, ceea ce va atenua panta de scadere a PIB, fara amplificarea presiunilor inflationiste", a conchis Isarescu.

dowmedia0121
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

www.Topautopiese.ro

Most Commented

Featured Videos