Am privit in ultimele saptamani evolutia pietelor financiare dominate de cea mai accentuata volatilitate pomenita vreodata in istoria recenta. Mi-am imaginat masele de investitori impinse de asa zisa ratiune a momentului – daca apar stiri negative trebuie sa vand – si inselate de incapacitatea de a privi in viitor. Doua armate de soldati fara generali, care ataca fara ordin pentru a nu ramane in urma, vazand cum flutura inainte steagul inamicului; armate ce nimeresc direct in santurile capcana din care doar putini se mai pot ridica. Doua armate ce nu se inving niciodata dar sunt infrante intotdeauna.
Mi-am imaginat si cele cateva tabere de generali, care in cladiri luxoase, alaturi de comandourile lor de elita privesc tabla de sah a lumii si dirijeaza vanzarile si cumpararile proprii, influentand si cunoscand deciziile politice viitoare avand insa o grija suprema: sa legitimizeze fiecare dintre mutari, in asa fel incat sa nu se rastoarne piesele de pe tabla de sah; pentru ca in astfel de cazuri se intampla sa nu mai stii cum le asezi la loc.
Vorbind despre legitimitate: cine poate spune ca fiecare dintre cele doua tabere ale negocierii privind datoria americana nu au incercat sa reprezinte cat mai bine interesele cetatenilor? Cine poate spune ca S&P nu a retrogradat SUA in mod legitim? Cine crede ca Merkel si Sarkozi nu au sugerat posibilitatea indepartata a unor bonduri Europene in mod legitim, la fel cum au exclus apoi o astfel de posibilitate imediata?
Imaginati-va ca generalii, ca niste adevarati jucatori de sah, cunosc sau hai sa spunem “intuiesc” cateva astfel de miscari inainte. Nu stiu exact care vor fi efectele fiecarei decizii insa se adapteaza intr-una si isi reconstruiesc strategia de joc. Nu domina lumea, insa profita de fiecare miscare a ei. La urma urmei, care e diferenta?
Aud pe alocuri ingrijorari privind posibilitatea ca escaladarea crizei sa degenereze in adevarate razboaie. Cred ca nu ar trebui sa ne fie teama, pentru ca suntem deja in mijlocul celui mai modern razboi mondial. Atata timp cat generalii au grija de legitimitate iar ori de cate ori apar framantari civile spontane se retrag pentru a reaparea cu stindardul national in maini si a-l flutura cu putere, lupta se va duce nevazut si cu eficienta maxima.
Astazi nu se imparte proprietatea asupra resurselor ci acesul la resurse – e mai ieftin si mai simplu de obtinut; proprietarul primeste putin, in masura puterii sale financiare.
Lupta se duce in interiorul si in afara granitelor statelor, dar mai ales in afara. Luptele teritoriale nu au sens, atata timp cat capitalul este liber sa circule si sa repatrieze profitul actionarilor.
Conflicte armate nu mai apar decat in tari unde dictaturi de moda veche incalca libertati fundamentale ale cetatenilor si inteleg sa exploateze resurse in interes exclusiv personal. Ele sunt exceptiile ce confirma regula.
Pentru a duce razboiul modern mai departe, generalii au nevoie de armate. Manipularea maselor de alegatori este cu atat mai simpla si eficienta astazi, cand in societatile evoluate, alegatorii sunt in mare parte si investitori. Cei care controleaza marile finante ale lumii: banci, corporatii, fonduri de investitii, magnati si seici, sunt generalii si fortele lor de elita. Adevaratele lupte se duc cu ajutorul alegatorilor/investitori marunti, manipulati de stirile pozitive si negative dupa caz. Pe campul de batalie, legitimitatea nationala si teritoriala este inlocuita de catre rationalitatea pietelor financiare. Teoretic, actorii pietei financiare actioneaza si reactioneaza fidel cu regulile corporatiste si limitarile comitetelor de investitii. Am putea crede ca nu este loc de subiectivism insa tocmai el este cel care duce lupta mai departe, o transporta de la un nivel la altul si dintr-o dimensiune in alta, in linie cu evolutiile naturale ale conflictului numit astazi criza. Cine sunt partile? In mod hilar, aici nu se lupta puteri relativ egale. Lupta se da intre cei foarte bogati si puternici, si cei ce devin din ce in ce mai bogati si aspira inspre putere. Cele doua parti castiga mai mult sau mai putin insa niciunul dintre ei nu pierde cu adevarat, decat oportunitati. Se imparte puterea si influenta asupra resurselor ce pana azi au fost considerate nationale. Traim prima batalie in camp deschis a globalizarii. Bogatii capitalisti versus imbogatitii tarilor emergente.
In lupta lor, soldatii alegatori/investitori pierd si castiga in functie de soliditatea psihologica si materiala, insa in principiu, conform aceleiasi reguli generale, cei tari devin mai tari iar cei slabi slabesc si mai mult.
Presa financiara este plina de opinii ale analistilor, angajati ai marilor banci de investitii. Unul din ei, exprimand opinia JP Morgan afirma cu tarie si ingrijorare ca Grecia este in faliment iar Europa se afla in pragul dezintegrarii. Mi-l imaginez pe terasa apartamentului din Manhattan cu vedere inspre blocul de vis-a-vis, in fata unui pahar de vin rosu Californian, cu increderea ca traderii, colegii lui, au degetul aratator deasupra butonului Buy asteptand doar ca destui “investitori” creduli sa apese butonul Sell al Europei. Daca criza asta va continua destul de mult, poate ca analistul va reusi sa schimbe apartamentul existent pe unul cu vedere generoasa inspre Central Park si Cabernetul de Napa Valley cu un rosu de Bordeaux.
Timp in care sarcina Europei de a se redresa devine din ce in ce mai scumpa insa in aceeasi masura urgenta si absolut obligatorie.
Ionut Patrahau
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro