credius.ro

Invitam public pe Helmuth Duckadam sa dea lectii de aparare Bancii Nationale

25 mai 2006

Banca Nationala si-a propus sa castige meciul cu inflatia la loviturile de pedeapsa. Seminarul "Inflatia - incotro?" i-a dat posibilitatea guvernatorului Mugur Isarescu sa faca o paralela intre prerogativele BNR ... si cele ale unui portar dintr-o echipa de fotbal. "Datoria Bancii Nationale este aceea a unui portar. Chiar daca ceilalti jucatori nu sunt in forma, portarul trebuie sa stea in poarta si s-o apere. In consecinta, vom continua sa aparam inflatia"... a mentionat seful BNR. Imediat, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, a vorbit despre sansele minime pe care Banca Nationala le are in lupta contra adversarilor inflatiei, precizand ca "poate numai daca s-ar trece la loviturile de la 11 metri". Replica guvernatorului Isarescu a fost: "Atunci, sa rugam arbitrul, in cazul nostru Uniunea Europeana, sa se treaca direct la loviturile de pedeapsa". Are insa sanse Banca Nationala sa apere aceste lovituri? Pentru mai multa siguranta, propunem public singurului portar intrat in Cartea Recordurilor, Helmuth Duckadam, sa ii atreneze putin pe Mugur Isarescu si pe ceilalti specialisti de la Banca Nationala.

La camasa si cravata contra inflatiei

"Mugur Isarescu si invitatii sai", Radu Gratian Ghetea - presedinte ARB, Daniel Daianu - profesor de economie, Nicolae Danila - presedinte executiv BCR, Eugen Radulescu - presedinte CEC, Sergiu Oprescu - vicepresedinte executiv Alpha Bank, Florin Petria - redactor sef Piata Financiara, Florin Citu - economist sef ING Bank, Mihai Bogza - presedinte Bancpost s-au vazut nevoiti sa renunte la sacouri. Asa ca... la camasa si cravata... au dezbatut vreo doua ore pe tema "Inflatia - incotro?". Vazand prezidiu, guvernatorul BNR nu s-a putut abtine sa vorbeasca despre "o echipa atat de tare impotriva inflatiei, care insa da sentimentul (n.r. - renuntand la sacouri!) ca economia romaneasca este supraincalzita".

Dincolo de discutiile super si supra specializate si trecand peste inflatia de cuvinte si de idei, mesajul principal ce a putut fi receptionat a fost ca este nevoie de implicarea activa a institutiilor statului in lupta contra inflatiei. Pe aceeasi idee au mers majoritatea vorbitorilor, economistul Daniel Daianu avertizand chiar ca este foarte greu de realizat o proiectie clara asupra inflatiei dupa 2008 din moment ce nu exista o programare bugetara multianuala. "Atata timp cat BNR este lasata sa lupte singura impotriva inflatiei este posibil sa nu avem succes. Trebuie sa facem un program clar de cereri pe care sa-l prezentam Executivului si Ministerului Finantelor in acest sens”, a spus si presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea.

"N-am adresat decat o maraiala creditului in lei"

Oficialul ARB a tinut sa evidentieze faptul ca lupta contra inflatiei este dusa folosindu-se numai politicile monetare, mai exact prin constrangerea bancilor in privinta creditarii. "Stiu ca acum va deranjeaza cresterea creditelor in lei", a precizat Radu Gratian Ghetea. Vizibil distrat de remarca presedintelui ARB, Mugur Isarescu i-a intors-o: "N-am adresat decat o maraiala creditului in lei", lasand sa se inteleaga ca urmeaza si muscatura (n.r. - masurile de limitare a creditarii!) in cazul in care trendul de crestere se va pastra.

Cornel Dinu
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro