ING Bank a renuntat sa mai participe la programul Prima Casa "deoarece procedura de acordare a garantiei presupune o administrare speciala de catre banca, generand astfel costuri suplimentare ce nu sunt in concordanta cu modelul de distributie al bancii", se arata intr-un comunicat remis de institutia de credit. Motivatia pare credibila, numai ca este de presupus ca banca ar fi trebuit sa stie acest amanunt inainte de a se angaja public ca doreste sa acorde credite ipotecare garantate de stat. Acest fapt nu face cinste institutiei de credit olandeze si da impresia ca ING Bank nu a urmarit decat sa-si mareasca capitalul de imagine, alaturandu-se programului guvernamental. Si pentru ca lucrurile sa nu termine brusc cu o retragere si atat, banca si-a anuntat intentia de a lansa un produs de creditare similar celor oferite prin programul Prima Casa. "Adio, dar raman cu tine!", cam asa ar putea fi caracterizata strategia ING Bank, care se agata in continuare de acelasi program Prima Casa, pentru a-si promova viitorul credit ipotecar. "Nu participam la programul « Prima Casa ». Avem o oferta foarte interesanta prin care vom acorda imprumuturi fara garantia statului la o dobanda de 5,5% pe an, in limita a 80.000 de euro", a declarat directorul diviziei de retail a bancii, Albert Roggemans.
Imprumutul ce va fi lansat de ING Bank va fi acordat doar in moneda europeana, iar perioada maxima de contractare, de 30 de ani, va lua in calcul varsta maxima de pensionare. Avansul minim solicitat de banca la acordarea creditului va fi de 25% din valoarea imobilului. ING Bank va percepe un comision de 215 lei, plus 1% din valoarea creditului, pentru intocmirea documentatiei de credit si un comision pentru constituirea ipotecii. La aceste costuri se va adauga pretul asigurarii de viata, ce va fi obligatorie. Oferta ING Bank va fi disponibila pe piata bancara romaneasca in vara acestui an. "Noul produs se va acorda extrem de rapid. Imobilul achizitionat poate fi orice casa in care clientul doreste sa locuiasca, nu neaparat prima sa casa. Aceasta oferta de creditare sustine initiativa si efortul notabil al Guvernului pentru revigorarea sectorului imobiliar", a afirmat mai Roggemans.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro