credius.ro

Inca un pas pentru ca romanii sa poata obtine credite de la banci din Europa

29 decembrie 2008

In curand, romanii vor putea obtine credite de la institutii financiare dinafara tarii, ceea ce va aduce o concurenta reala pe piata noastra bancara. BNR a inceput demersurile pentru semnarea "Memorandumului explicativ privind schimbul de informatii intre registrele de credit nationale" propus de Comisia Europeana, document pe baza caruia bancile europene vor putea verifica bonitatea clientilor din diferite tari membre, putand sa le ofere preturi si conditii mai bune la credite.

Comisia Europeana a infiintat, la inceputul anului, un grup de lucru care sa identifice obstacolele legislative, administrative, de reglementare si de alta natura care impiedica schimbul de informatii de credit pe piata financiara europeana, informeaza Ziarul Financiar.

Neexistand, in prezent, o baza de date accesibila la nivel comunitar, un client din Romania (persoana fizica sau firma) care s-ar adresa unei banci europene ce nu opereaza pe piata locala poate fi respins din start sau i se poate oferi credit la un cost foarte ridicat pentru simplul motiv ca bancii respective ii este dificil sa verifice istoricul de credit si bonitatea solicitantului.

Memorandumul care va fi semnat de BNR va permite schimbul de informatii intre registrele de credit care functioneaza in bancile centrale din Uniunea Europeana.

In cazul in care solicita credit de la o banca straina, clientul va trebui sa-si dea acordul pentru a fi verificat in registrul de credit de la banca centrala din tara de origine.

Nu exista, insa, un calendar ferm pentru finalizarea acestui proiect la nivelul UE.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro