Banca Nationala a României ar putea profita de incetinirea inflatiei pentru a reduce joi dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 5,75%, in pofida riscurilor generate de criza din zona euro, considera unii analisti consultati de Reuters, potrivit Mediafax. Sase din cei 11 analisti consultati se asteapta la reducerea dobânzii cu un sfert de punct procentual, in timp ce restul de cinci estimeaza ca BNR va mentine actualul nivel de 6%, având in vedere riscurile din zona euro si leul inca slab.
BNR a surprins cu o reducere de 0,25 puncte procentuale a dobânzii in noiembrie. România a fost prima dintre tarile emergente ale UE care a decis sa reduca dobânda, incepând cu luna mai a anului 2010, pentru a incuraja recuperarea economica.
"Cred ca ar putea reduce dobânda cu 0,25 puncte procentuale, luând in calcul linistea relativa de pe frontul crizei din zona euro. Consider insa ca o astfel de decizie ar fi periculoasa având in vedere dificultatile care asteapta leul in acest an din cauza reinflamarii crizei din zona euro in prima jumatate a anului", a spus Peter Attard Montalto, analist la Nomura.
Leul a fost anul trecut moneda cu cele mai bune rezultate din regiune, sustinut de recuperarea economiei, dar se afla inca aproape de minimul ultimelor 16 luni, atins in noiembrie.
in cazul reducerii dobânzii, leul s-ar putea deprecia, insa impactul va fi cel mai probabil doar pe termen scurt, deoarece dobânzile vor ramâne relativ ridicate fata de majoritatea statelor UE.
Inflatia anuala s-a situat la 3,4% in noiembrie, in tinta de 2-4% a BNR. Pentru sfârsitul anului s-ar putea situa chiar sub ultima prognoza, de 3,3%, a BNR, a declarat in decembrie guvernatorul Mugur Isarescu.
"Nu cred ca o reducere de dobânda ar afecta puternic leul, deoarece randamentele la leu ar ramâne inca ridicate, iar increderea investitorilor este principalul determinant pentru monedele din Europa Centrala si de Est", a declarat economistul sef al bancii UniCredit tiriac Dan Bucsa.
Analistii se asteapta ca BNR sa continue sa reduca in continuare dobânda de politica monetara, rata cheie urmând sa ajunga pâna la sfârsitul anului la 5,5%.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro