Presedintele Senatului, Mircea Geoana, considera ca obiectivul României in aceasta perioada de criza este sa priveasca aceasta situatie ca o oportunitate de a „reinventa” statul român, o posibilitate fiind si prin apelare de fonduri destinate investitiilor din partea BM sau BERD.
„In orice criza este si o oportunitate. Poate ca aceasta criza este o oportunitate nesperata pentru statul român(...) Trebuie sa vorbim, de fapt, de reinventarea statului român", a declarat Mircea Geoana, prezent la Conferinta Nationala a Aliantei Confederatiilor Patronale din România, precizând ca statul român nu este adaptat provocarilor contemporane.
Geoana este de parere ca România poate folosi fonduri de investitii din partea Bancii Mondiale si a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare. "Guvernul precedent, oarecum infatuat, a renuntat prea devreme la relatia cu Banca Mondiala si cu BERD. Chiar daca nu sunt bani gratis ca banii structurali, sunt bani cu credite. Cred ca Banca Mondiala si BERD ar putea sa reprezinte, in momente mai dificile, un finantator al proiectelor noastre”, a spus Geoana.
Referitor la stimularea consumului, Geoana considera ca, in momentul de fata, s-a ajuns la o „sugrumare” a consumului. Astfel, el a afirmat ca, pe lânga stimularea consumului guvernamental si industrial, va trebui sa se gaseasca metode „de stânga” de sustinere a populatiei cu venituri mici. „Daca populatia cu venituri mici din România nu va primi un minim de sprijin, ei vor fi in continuare exclusi din circuitul economic, nu vor fi consumatori in economie (...) Nu vor merge la Carrefour Orhideea sa cumpere marfa nici româneasca, nici olandeza, pentru ca nu vor avea cu ce sa supravietuiasca" a spus Geoana.
De asemenea, Geoana propune un dialog mai eficient in relatia Guvern - patronate- sindicate. "Este inacceptabil ca intr-un stat modern dialogul social si consiliul economic social sa nu functioneze timp de doi ani. Daca vrem sa avem, si trebuie sa avem, o lege unica a salarizarii, sa iesim din aceasta criza intr-o maniera solidara, oricât de masiva ar fi majoritatea acestui Guvern, daca acest Guvern nu se va duce catre societate pentru a-si gasi sprijin, sprijinul parlamentar este insuficient", a adaugat presdintele PSD.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro