credius.ro

GE Money cumpara Domenia Credit, Estima Finance si Motoractive Leasing

31 mai 2006

GE Money, divizia internationala de servicii financiare a General Electric (NYSE: GE) anunta achizitionarea pachetului majoritar de actiuni detinute de Romanian American Enterprise Fund (RAEF) in companiile Leasemart NV (Motoractive Leasing),... Ralfi SA (repezentata de societatea  Estima Finance) si in cadrul Domenia Credit SA. Tranzactia se afla in momentul de fata in curs de aprobare de catre autoritati si va fi finalizata cel mai probabil in al treilea trimestru din 2006... 

Potrivit termenilor contractului, GE Money va cumpara pachetul de actiuni de 80% detinut de RAEF in cadrul Ralfi, pachetul de actiuni de 78% detinut in cadrul Leasemart si pachetul de actiuni de 60% detinut in cadrul Domenia Credit. Totodata GE Money a incheiat un contract de vanzare-cumparare de actiuni si cu Domo Retail S.A. privind achizitionarea pachetului de actiuni detinut de acesta in Ralfi S.A. GE Money estimeaza ca va incheia in scurt timp acorduri similare cu detinatorii celorlalte pachete de actiuni ale fiecarei companii, acesti actionari fiind Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care detine un pachet de actiuni de 20% in Domenia Credit si DEG, care detine cate un pachet de actiuni de 20% atat in Domenia cat si in Leasemart. Valoarea estimativa a intregii tranzactii (pentru toate cele trei companii) este de aproximativ 140 de milioane Euro (178 milioane USD).

Ralfi ofera credite de consum in 700 de magazine, din care 110 magazine apartin distribuitorului de produse electrice si electrocasnice Domo. Motoractive ofera servicii de leasing pentru automobile si echipamente prin intermediul a 12 reprezentante regionale si programe destinate comerciantilor. Domenia Credit ofera credite ipotecare prin intermediul a 9 filiale. Ralfi, Motoractive si Domenia au in total 475 de angajati.

Referitor la aceasta tranzactie, William Cary, Presedinte si CEO al GE Money pentru Europa a declarat : “Aceasta investitie reprezinta pentru noi o excelenta oportunitate de dezvoltare pe o piata dinamica caracterizata de o crestere rapida a cererii de servicii financiare pentru populatie. Expertiza globala a GE Money combinata cu cea a echipelor de management locale cat si asocierea cu parteneri locali puternici ne ofera o excelenta platforma pentru dezvoltare in Romania. Aceasta investitie este un pas important in planul nostru de a ne consolida prezenta in regiunea Europei Centrale si de Est.”

“Am dezvoltat aceste companii de la zero, pentru a raspunde nevoii de servicii financiare de pe piata din Romania, intampinand conditii care nu au fost intotdeauna cele mai favorabile din punct de vedere macroeconomic. Suntem mandri ca aceste trei companii devin acum parte a GE. Avem convingerea ca profesionalismul echipelor de management se ridica la inaltimea asteptarilor,aceste echipe fiind capabile sa implementeze planurile ambitioase ale GE in Romania si in regiune. Aceasta tranzactie reprezinta un punct de referinta pentru RAEF, care considera ca in acest fel si-a indeplinit cu success rolul de catalizator pentru investitiile straine in Romania,” a declarat Horia Manda, RAEF Senior Vice President si Chief Investment Officer.

“Sunt mandru sa fiu martor la cea de a doua investitie majora a GE in Romania, o piata care prezinta foarte multe oportunitati de crestere pentru o companie globala precum GE. Prin acest anunt GE isi demonstreaza inca o data angajarea in dezvoltarea Romaniei ca investitor,” a declarat Dan Ionescu, GE Regional Executive pentru Europa de Sud Est.

Achizitionarea celor trei companii de catre GE Money constituie cea de a doua investitie de anvergura a GE in Romania. Compania Genpact, detinuta in proportie de 40% de GE, a anuntat anul trecut amplasarea unui Centru de Servicii pentru Afaceri si Solutii Tehnologice la Bucuresti - un proiect in valoare de 80 de milioane USD.

GE Money a cunoscut o crestere puternica in Europa in ultimii zece ani. in prezent are operatiuni in 23 de tari europene cu o valoare a activelor de aproximativ 73 de miliarde USD. in Europa Centrala si de Est, GE Money detine in prezent banci si ofera servicii financiare pentru consumatorii din Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Rusia si Turcia.

Presedintele si CEO-ul GE Money pentru Europa Centrala si de Est, Dmitri Stockton, a declarat: “Aceasta achizitie este cel mai recent pas al expansiunii GE in Europa Centrala si de Est. Romania este o piata strategica, pe care am identificat-o in mod special ca avand un potential foarte bun pentru dezvoltarea de servicii financiare precum creditul ipotecar, unde GE detine o vasta experienta si furnizeaza solutii multiple de finantare pentru proprietarii de locuinte. Echipa RAEF a construit trei companii excelente si suntem nerabdatori sa incepem cooperarea cu managementul local si cu clientii, pentru a construi o companie care sa se bucure de si mai mult succes, oferind consumatorilor, comerciantilor in general si distribuitorilor auto solutii unice, care sa corespunda necesitatilor lor financiare. Detinem un palmares care atesta clar ca am facut deja acest lucru in Europa Centrala si de Est si avem planuri mari de dezvoltare in Romania, pentru viitor.”

 

GE Money, una dintre diviziile globale de afaceri ale General Electric, cu active in valoare de 163 de miliarde USD, este lider pe piata serviciilor financiare pentru consumatori, retaileri si dealeri auto in 51 de tari din intreaga lume. Cu sediul in Stamford, Connecticut, SUA, GE Money ofera la nivel global o serie larga de produse, printre care se numara emiterea de carduri de credit proprietare, oferirea de credite personale, emiterea de carduri bancare, solutii de finantare pentru autovehicule (credite si leasing) , credite ipotecare, carduri de credit pentru corporatii, solutii complete de finantare si asigurare pentru populatie.

GE (NYSE: GE) este o companie diversificata de tehnologie si media, concentrata asupra rezolvarii unora dintre cele mai dificile probleme ale lumii. Cu produse si servicii care variaza de la motoare de avioane si generare de energie la servicii financiare, imagistica medicala, programe de televiziune si materiale plastice, GE deserveste clienti din peste 100 de tari si are peste 300.000 de angajati in intreaga lume. Compania si-a stabilit in Europa de Sud-Est o platforma de dezvoltare, condusa de un Director Executiv Regional, care raspunde de 11 tari - Romania, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Slovenia, Croatia, Bosnia Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Moldova, Albania si Cipru. Sediul central al platformei se afla in Romania. GE este practic singura companie care ofera o diversitate exceptionala de tehnologii de tinuta mondiala in domenii precum energie, transporturi, ingrijirea sanatatii, apa si securitate. Gama diversa de produse oferite de companie este completata de servicii financiare puternice destinate clientilor companii sau persoane fizice. Solutiile de secol 21 ale GE nu contribuie doar la dezvoltarea si cresterea nivelului de competitivitate din regiune, ci si la reactualizarea infrastructurii pe intreg teritoriul Europei de Sud-Est.

RAEF este o corporatie privata din Statele Unite, creata de catre Institutia Prezidentiala a Statelor Unite si Congresul Statelor Unite in 1994, in concordanta cu principiile Legii Suportului Democratiei Est Europene. Misiunea RAEF este de a promova libera initiativa si spiritul antreprenorial in Romania prin investitii in companii mici si medii. RAEF este un catalizator pentru atragerea capitalului privat si joaca un rol important in dezvoltarea economiei de piata din Romania.

 

redactia@ bankingnews.ro

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro