credius.ro

Fondurile mici se retrag rand pe rand de pe Pilonul II

24 aprilie 2008

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) anunta ca a demarat procedura de retragere a autorizatiei de administrare a Zepter Fond de Pensii, in urma solicitarii companiei. Zepter Fond de Pensii obtinuse dupa etapa de validare a aderentilor si repartizarea aleatorie un numar de numai 1.649 de participanti. O astfel de solicitare a facut si Marfin Fond de Pensii in prima parte a lunii aprilie, compania inregistrand cel mai redus numar de participanti dintre cei 18 administratori – 194.

Potrivit legislatiei, un fond trebuie sa acumuleze cel putin 50.000 de participanti in urmatorii trei ani, cele doua companii avand sanse nule sa atinga acest prag. Anterior deciziilor de retragere din piata, in presa aparusera informatii privind intentia celor doua fonduri de a vinde portofoliul de participanti, pretul vehiculat fiind de 150 euro pentru fiecare semnatura. O alta companie care a inregistrat un rezultat asemanator cu cel al Zepter este AG2R, fondul administrat de aceasta companie avand putin peste 1.000 de participanti.  

Potrivit CSSPP, procedura de retragere a autorizatiei aplicata in cazul Zepter Fond de Pensii este aplicabila oricarui administrator, inainte de inceperea colectarii contributiilor participantilor la fondurile de pensii administrate privat. Compania va trebui sa informeze participantii fondului de pensii aflat in administrarea sa cu privire la modificarile survenite, informeaza CSSPP. Cei mai putin de 2.000 de participanti atrasi de Zepter vor fi repartizati, in mod egal, la celelalte fonduri de pensii. Ulterior repartizarii efectuate de catre CSSPP, participantii se pot transfera la oricare alt fond de pensii administrate privat de pe piata, fara plata unor penalitati, in termen de 90 de zile de la data repartizarii.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro