credius.ro

Fondurile de pensii facultative investesc tot mai mult pe Bursa

2 aprilie 2008

Fondurile de pensii facultative au inceput sa intre cu procente tot mai mari din active pe Bursa de Valori, in pofida climatului de incertitudine si a pierderilor masive de pe piata de capital.
 
Cele patru fonduri de pensii private facultative (pilonul III) administrate de Allianz-Tiriac Pensii Private si ING Asigurari de Viata au investit pana acum cel mai mult pe Bursa de Valori de la Bucuresti, ponderea din active plasate pana acum pe piata de capital fiind de 10%-20%, in functie de fond, potrivit datelor furnizate de administratori.

Astfel, cele doua fonduri gestionate de ING au ajuns la finele lunii februarie la ponderi de aproape 10% din active plasate in actiuni, in timp ce fondurile gestionate de Allianz au investit chiar mai mult, in jurul valorii de 20% din active, pe piata de capital.

Am ajuns cu investitiile in actiuni peste limitele minime din prospect la ambele fonduri de pensii facultative. Restul activelor sunt plasate in obligatiuni corporative, titluri de stat si depozite bancare", a declarat pentru ZF Dorin Boboc, directorul de investitii al Allianz-Tiriac Pensii Private.

Cele sapte fonduri de pensii facultative de pe piata nu au publicat in acelasi mod structura cea mai recenta a plasamentelor - in timp ce ING, Aviva si OTP au publicat datele pentru finele lunii februarie, BCR are cele mai recente date din luna ianuarie, iar cele doua fonduri ale Allianz-Tiriac au doar informatii de la finele anului trecut.

Potrivit legislatiei, fondurile de pensii facultative pot investi banii clientilor exclusiv in depozite bancare numai pana ating pragul de un milion de lei in active nete. Dupa ce trec de acest nivel, fondurile au la dispozitie cel mult 90 de zile pentru a-si diversifica plasamentele potrivit portofoliului-tinta asumat in prospectul de emisiune al fiecarui fond. Deocamdata, sub pragul de un milion de lei se mai afla doar fondul OTP Strateg, administrat de OTP Garancia.

Restul fondurilor se afla in diverse stadii de diversificare a plasamentelor. Primele instrumente "atacate" de fondurile de pensii facultative au fost titlurile de stat si obligatiunile (corporative si municipale), apoi au urmat actiunile si unitatile fondurilor mutuale.

Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), activele totale ale pietei erau la sfarsitul lunii februarie de aproape 6 milioane de euro. Numarul total al contributorilor activi la aceste fonduri era la aceeasi data de 70.000.
ZF

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro