credius.ro

FMI a aprobat acordul cu Romania si a pus la dispozitie prima transa

5 mai 2009

Fondul Monetar International (FMI) a anuntat oficial, luni seara, ca acordul de finantare cu Romania pe doi ani a fost aprobat de catre consiliul sau executiv si a precizat ca prima transa, de 4,37 miliarde DST (4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari) este disponibila imediat.

Anterior, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, declara ca prima transa din finantarea aprobata luni de consiliul executiv al FMI va fi distribuita intre 24 si 48 de ore.

Acordul este destinat "sustinerii prgramului economic realizat de autoritatile romane si are ca obiectiv atenuarea efectelor reducerii accentuate a intrarilor de capital, adresandu-se, in acelasi timp, dezechilibrelor extern si fiscal ale tarii si intarind sectorul financiar", se mentioneaza in comunicatul FMI. Acordurile stand-by impica un acces exceptional la resursele FMI, reprezentand, in cazul Romaniei, 1.111% din cota tarii, potrivit Fondului.

"Autoritatile romane trebuie laudate pentru ca au cautat devreme sprijin international pentru a le ajuta sa corecteze in mod ordonat dezechilibrele externe mari si vulnerabilitatile create in ultimii ani de boom economic si care au lasat tara puternic expusa la turbulentele financiare globale si la volatilitatea cursului de schimb", a declarat directorul adjunct al FMI, John Lipsky, citat in comunicat.

Aprobarea disponibilizeaza imediat 4,37 miliarde drepturi speciale de tragere (circa 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari), iar restul va fi accesibil in transe, facand obiectul  unor evaluari trimestriale, precizeaza institutia.

Autoritatile romane au convenit cu FMI incadrarea in anumite tinte de deficit pe fiecare trimestru, astfel incat, la finalul lunii decembrie, acesta sa nu depaseasca 24,3 miliarde de lei. Pentru primul trimestru, tinta de deficit este de 8,3 miliarde lei, pentru finalul trimestrului doi - de 14,5 miliarde lei, iar pentru sfarsitul celui de-al treilea trimestru - de 18,6 miliarde lei. in iulie, o delegatie a Fondului este asteptata la Bucuresti pentru a evalua respectarea tintei convenite pentru jumatatea anului.

In 24 martie, Romania a ajuns la un acord pentru o finantare totala de 19,95 miliarde euro, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeana, 1 miliard euro de la Banca Mondiala si 1 miliard euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI) si International Finance Corporation (IFC).

"Asistenta financiara comuna furnizata de FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala va ajuta la atenuarea tendintei de declin economic si va oferi asigurari pietelor ca obligatiile externe ale Romaniei vor fi indeplinite. Aceasta trimite un semnal puternic al increderii comunitatii internationale ca, in conditiile unei implementari consistente a programului, Romania va face fata dificultatilor actuale si va iesi cu o economie mai echilibrata si mai flexibila", a aratat Lipsky.

Oficialul FMI a amintit ca autoritatile romane au lansat un program destinat schimbarii stoparii deteriorarii finantelor publice, ce presupune reduceri de cheltuieli si obtinerea de venituri suplimentare. in cazul Romaniei, a fost vorba de rectificarea bugetului, care a ajustat bugetul de stat cu 1,1% din PIB, prin taierea unor cheltuieli echivalente cu 0,85% din PIB si cresterea veniturilor publice cu 0,25% din PIB.

"Reformele fiscale planificate au menirea de a limita pe viitor presiunile de crestere a cheltuielilor, de a imbunatati procesul de programare bugetara si de a ameliora eficienta colectarii taxelor si operatiunilor guvernului pe termen mediu", a afirmat oficialul FMI.

El s-a referit si la planul menit sa mentina increderea in sistemul bancar romanesc, prin recapitalizarea preventiva a bancilor, acorduri de mentinere a expunerii bancilor straine pe Romania si eforturi de intarire a supravegherii bancilor.

"Acest program, combinat cu un sprijin financiar extern semnificativ, ar trebui sa usureze presiunile de finantare pe termen scurt si sa amelioreze perspectivele economice pe termen mediu", a mai spus Lipsky.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro