Incertitudinea din plan extern a mentinut leul pe depreciere, astfel ca BNR a anuntat pentru euro un curs de referinta de 4,2855 lei/euro, maximul din acest an, iar pentru francul elvetian paritatea a atins un nou record istoric, de 4,0898 lei/franc. Un curs superior pentru euro a fost publicat de BNR cel mai devreme la 30 decembrie, de 4,2877 lei/euro.Francul elvetian a atins ieri al cincilea maxim consecutiv, cursul fiind cu 0,33 bani mai mare fata de paritatea de miercuri, de 4,0865 unitati. Leul s-a depreciat in acest an cu 19,5% fata de moneda elvetiana, de la 3,4211 lei/euro la finalul lunii decembrie 2010.
Inaintea declansarii crizei financiare, din septembrie 2008, francul se tranzactiona pe piata romaneasca in jurul a 2,2 lei/unitate, iar deprecierea in raport cu acea referinta se ridica la aproximativ 85%.
Potrivit dealerilor, leul s-a confruntat cu o presiune semnificativa de depreciere dupa inchiderea sesiunii locale, iar cursul a urcat peste 4,3 lei/euro.,Aprecierea francului in fata euro se datoreaza unor zvonuri potrivit carora elvetienii ar vrea sa introduca un impozit de 1% pe depozitele in franci ale nerezidentilor”, a spus un dealer. In jurul orei 13.00 euro era schimbat pentru 4,2850-4,2880 lei.Valutele din regiune afisau cresteri usoare, iar bursele europene au ramas pe plus, temerile privind criza datoriilor de stat din zona euro fiind calmate pentru moment de comentariile directorului general al Societe Generale Frederic Oudea si de eforturile Frantei de a reduce deficitul bugetar.
Dobanzile de referinta afisate ieri pentru plasamentele pe o zi au urcat de la 4,28%-4,78% la 4,78%-5,28%, iar randamentele afisate pentru sumele plasate pe termen de o saptamana au crescut de la 4,25%-4,75% la 4,75%-5,25%.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro