credius.ro

Este avantajos sa schimbi moneda creditului pentru a scapa de riscul valutar?

21 ianuarie 2009

Deprecierea accentuata a leului fata de euro a pus presiune pe romanii care au credite in moneda unica europeana. Acestia se vad nevoiti sa scoata mai multi bani din buzunar pentru a-si achita ratele scadente in aceasta perioada. Semnalele privind evolutia cursului de schimb nu sunt optimiste, fapt pentru care multi romani au intrat in panica, realizand ca, daca euro isi va continua aprecierea pentru multa vreme, nu-si vor mai permite sa achite datoriile lunare de la banci. In aceasta situatie, clientii bancari au inceput sa caute solutii care sa le confere stabilitate si sa-i fereasca de cosmarul intrarii in incapacitate de plata. Una dintre rezolvarile acestei probleme o constituie, in opinia specialistilor, conversia creditului. Serviciul este oferit de cateva dintre bancile romanesti (printre care se numara BRD, Bancpost, BT, UniCredit Tiriac Bank etc.) si permite clientului modificarea monedei imprumutului. Dar este cu adevarat avantajoasa trecerea de la creditul in euro la cel in lei? Mihai Bogza, presedintele consiliului de administratie al Bancpost si viitorul CEO al bancii, considera importanta, in primul rand, existenta unei asemenea optiuni in ofertele standard ale institutiilor de credit. "Important este sa-i poti oferi clientului toate optiunile. Persoanele care se adreseaza bancii pentru a converti moneda unui credit istoric beneficiaza de consultanta unui specialist al Bancpost, care-i prezinta, personalizat situatiei sale, avantajele si dezavantajele trecerii de la euro la lei. Clientul poate decide astfel in cunostinta de cauza. Exista situatii in care conversia se dovedeste a fi o solutie buna pentru clienti", a declarat, in exclusivitate pentru publicatia www.bankingnews.ro, Mihai Bogza.

Preschimbarea creditului in euro intr-un produs similar in lei presupune costuri acceptabile, reprezentate de un comision de 1% din suma convertita. Exista si cazuri in care clientul nu va achita nimic pentru acest serviciu, un exemplu in acest sens fiind BRD, unde conversia nu se comisioneaza. Mare atentie insa! In oricare dintre cele doua variante de cost, clientul nu trebuie sa se astepte ca nu-l va costa nimic sau aproape nimic. Pentru ca procesul de modificare a monedei imprumutului presupune transformarea din euro in lei a soldului ce a ramas de plata la cursul de schimb stabilit de banca comerciala in ziua in care se efectueaza operatiunea. Adica, daca, spre exemplu, mai aveti de restituit institutiei de credit 10.000 euro dintr-un imprumut accesat in luna ianuarie 2008, suma respectiva valoreaza astazi cel putin 43.000 lei, fata de aproximativ 36.000 lei cat era la inceputul anului anterior. La aceasta diferenta de datorie consistenta, impusa de conversia creditului, se adauga costurile imprumutului in lei (dobanda plus comisioanele lunare sau anuale), care sunt net superioare fata de cele ale creditului in euro. Mai exact, conversia inseamna, nici mai mult nici mai putin, inlocuirea unui credit mai ieftin cu altul mai scump. "Si atunci de ce sa mai apelez la conversie daca lucrurile stau asa", ar putea intreba multi dintre clientii bancilor. Raspunsul este dat in acest caz de previziunile privind evolutia cursului de schimb. Conversia iti permite sa scapi de riscul valutar. Iti ofera confort, liniste si stabilitate, chiar daca euro ar depasi (Doamne fereste!), sa presupunem, pragul de 5 lei. Te scapa de stres si de gandurile negre, pentru ca - la aceasta cotatie - rata creditului in euro ar fi de-a dreptul "dureroasa" pentru buzunarul oricarui client. In concluzie, conversia poate fi considerata o solutie viabila numai daca trendul de depreciere a monedei nationale ar continua o lunga perioada de timp si apoi s-ar pastra la un nivel ridicat. Nimeni nu poate insa garanta faptul ca euro va fi mai scump sau mai ieftin peste cateva luni sau ani. Ar fi o loterie sa presupui cat va fi moneda unica europeana peste un anumit interval. Cum, de altfel, este o loterie sa te imprumuti in valuta, atunci cand venitul tau este lei. Pentru ca ai de pierdut atunci cand euro creste si, fireste, ai de castigat cand euro scade.

Daca operatiunea de modificare a monedei creditului este considerata de catre client avantajoasa, mai este important de stiut faptul ca noua rata a creditului in lei nu trebuie sa depaseasca gradul de indatorare al bancii in cauza. Este posibil, mai ales in cazul clientilor care s-au calificat cu greu pentru a accesa imprumutul in euro din cauza unui venit prea mic, sa nu poate beneficia de conversie din cauza depasirii nivelului maxim pana la care se poate indatora o persoana. De asemenea, clientii care doresc sa apeleze la acest serviciu, nu trebuie sa inregistreze restante pentru creditul care se converteste.

Cornel Dinu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro