credius.ro

Erste finanteaza constructia unui micro-oras in nordul Capitalei

7 mai 2008

Grupul Erste finanteaza implementarea unui proiect imobiliar in nordul Bucurestiului, cu o suprafata de aproximativ 150.000 mp si al carui valoare se estimeaza ca va depasi 300 milioane euro. Proiectul este dezvoltat de Immorent Romania, filiala de leasing a Erste Bank, in parteneriat cu o companie romaneasca. Potrivit directorului general al Immorent Romania, Bogdan Cernescu, lucrarile de constructie vor fi demarate  in a doua jumatate a anului  2009 si vor dura aproximativ 7-8 ani. Constructia va reprezenta practic un „micro-oras” format dintr-un turn de birouri, alte birouri de dimensiune medie, precum si spatii comerciale si rezidentiale dezvoltate pe o suprafata de 4,4 hectare.

„30% din suprafata proiectului este prevazuta pentru spatii de birouri, iar restul pentru apartamente rezidentiale. Zona de birouri va beneficia de energie regenerabila si va constitui un punct de reper in Bucuresti, reprezentand un proiect futurist, atat din punct de vedere arhitectonic cat si al serviciilor oferite. Per ansamblu, micro-orasul este proiectat ca un spatiu ecologic, care ofera facilitati de retail, de petrecere a timpului liber si alte servicii menite sa satisfaca nevoile zilnice, reducand astfel necesitatea deplasarii cu masina. Acesta este al doilea proiect, ca anvergura, dezvoltat de Immorent, dupa proiectul ce vizeaza constructia unui nou sediu al Erste Bank in Viena, fapt ce demonstreaza interesul sporit al companiei vis-a-vis de piata romaneasca” a declarat directorul general al Immorent.

Cerescu a subliniat faptul ca Romania se afla pe primul loc in Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste lipsa spatiilor si birourilor, fiind nevoie acuta de birouri, mai ales a celor de clasa A. Astfel, compania este interesata in dezvoltarea afacerilor in acest domeniu. „Romania, alaturi de Ucraina, va deveni una din cele mai importante piete de leasing imobiliar in urmatorii 5-10 ani. Incepand cu 2008, ne vom concentra din ce in ce mai mult pe acest segment. Estimam ca  pentru prima data de la inceputul activitati noastre in Romania, activele rezultate din acest segment de activitate vor depasi pana la sfarsitul anului activele din leasing-ul de echipamente” a declarat Cerescu.Totodata, el a precizat ca Immorent Romania si-a propus o investitie anuala de 100 milioane euro in terenuri si proiecte imobiliare pentru a sustine dezvoltarea afacerilor. De asemenea,  compania vrea sa dezvolte centre comerciale in orasele cu peste 100.000 de locuitori. La sfarsitul anului trecut activele din leasing-ul imobiliar au reprezentat aproximativ 45% din portofoliul de leasing al Immorent, pentru anul 2008 compania estimeaza o crestere cu 65% a volumului de business de leasing imobiliar.

Immorent Romania a inregistrat anul trecut afaceri in valoare de 53 milioane euro, in crestere cu  aproximativ 87%, fata de anul precedent, din care 36,7 milioane euro din leasing imobiliar si 16,3 milioane euro din leasing de echipamente. Pentru anul 2008, compania estimeaza o crestere a  volumului de afaceri cu aproximativ 52%. Contractele de leasing incheiate de companie de la sfarsitul anului trecut pana in prezent au ajuns la 120 milioane euro. De asemenea, activele companiei au sporit la circa 55,7 milioane euro la sfarsitul primului trimestru din 2008.

Potrivit reprezentantilor Immorent anul trecut, valoarea bunurilor finantate pe piata romaneasca de leasing a avansat cu 51,59% pana la 4,94 miliarde euro. In 2008 piata lesingului ar  putea creste cu 30-35% in acest an fata de nivelul inregistrat in 2007, in timp ce piata leasingului imobiliar ar putea ajunge la 700 milioane euro in 2008.

Ludmila Cucia

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro